Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Ioan Tămâian
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„Klaus Iohannis – cea mai bună alternativă la funcția de Președinte al României”
Observ cu uimire că după desemnarea domnului Klaus Iohannis drept candidat al Alianței Creștin-Liberale pentru alegerile prezidențiale, mass-media prezintă o serie de atacuri la adresa acestuia, venite atât din partea reprezentanților formațiunilor aflate la guvernare, cât și din partea unor foști membri ai Partidului Național Liberal, care au părăsit partidul din motive și frustrări proprii.
Atacurile la adresa domnului Iohannis sunt nefondate și au doar un caracter politic. După 25 de ani de democrație, în care nu a existat un proiect viabil și benefic pentru cetățean, doar PNL-ul are în sfârșit puterea de schimbare împreună cu colegii de dreapta și cu domnul Iohannis în fruntea acestei alianțe.
În ultima vreme, politica guvernamentală s-a făcut mai mult la televizor. Pentru a o putea îndeplini în fapt, dreapta românească va susține un candidat cu abilități reale de conducere și va urma proiectul politic propus, unul real și funcțional.
Domnul senator Sorin Ilieșiu ar trebui să nu uite cât de mult a fost susținut de către sibieni și de domnul Iohannis, în mod special, în candidatura sa pentru funcția de senator și ar fi trebuit să știe că primarul Sibiului se bucură de simpatia sibienilor, dovada fiind procentul covârșitor de voturi pe care le-a obținut în cele patru mandate.
Pe cei care nu cunosc îndeaproape municipiul Sibiu, îi invităm să observe că domnul Iohannis este un om iubit de cetățeni și care, datorită modului eficient de conducere a orașului, a atras investitori străini în întreg județul, care la rândul lor au creat locuri de muncă, crescând nivelul de trai, Sibiul având la acest moment sub 2% rată a șomajului. În momentul de față, Sibiul a ajuns să fie comparabil cu orice oraș al comunității europene în ceea ce privește nivelul de trai și nivelul crescut de investiții.
În calitate de deputat, dar și de cetățean al Sibiului, sunt convins că la fel se va întâmpla și dacă edilul Sibiului va fi Președinte al României și îndemn românii să îl susțină cu sufletul împăcat, deoarece, având un proiect foarte bun, își va respecta promisiunile. De asemenea, îl recomand pe domnul Iohannis românilor atât din țară, cât și din străinătate, având convingerea că este cea mai bună alegere în acest moment, iar acest lucru se va observa cu certitudine încă de la începutul mandatului de președinte.
Pentru cetățenii români este important să-l aleagă pe cel mai bun dintre candidații la funcția de Președinte al României, un om corect, puternic, cu un proiect viabil pentru mandatul de 5 ani, un președinte care ține unite forțele politice românești și care face lobby pentru țară. România are nevoie de oameni care să dovedească fapte mari, și nu vorbe multe. Klaus Iohannis este singurul dintre candidați care are atributele unui președinte democratic, putând cu succes să îndeplinească rolul de negociator între partidele politice. Din funcția de Președinte al României va avea succes în relațiile externe, bucurându-se de respectul multor politicieni europeni. Astfel, Președintele României nu va mai sta în „ultima bancă” la întrunirile șefilor de state europene, iar Klaus Iohannis va situa România acolo unde îi este locul în Comunitatea Europeană.