Filip Georgescu

La 23 aprilie s-au împlinit 90 de ani de la promulgarea Decretului regal emis la scurt timp după votul dat de Sfatul Țării, prin care se consfințea unirea Basarabiei cu România.

Străvechi pământ românesc, trup din trupul Moldovei lui Ștefan cel Mare, din vremuri când la Nistru nu se aflau nici rușii, nici ucrainenii, ci doar hoarde tătărăști și alte seminții năvălitoare, împotriva cărora străbunii noștri s-au ridicat vitejește, vreme îndelungată, Basarabia a fost smulsă din trupul țării prin raptul de la 1812, săvârșit de imperiu, țării.

În decursul celor 129 de ani de robie, Basarabia a fost deznaționalizată masiv, mulți români fiind împinși peste Nistru și în diferite gubernii de pe Volga, din Caucaz, de pe Amur și din alte îndepărtate ținuturi siberiene.

În schimb, pe pământul nostru străbun dintre Prut și Nistru au poposit diverși minoritari din imperiul țarist: ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, evrei, greci și armeni.

Împotriva tuturor vicisitudinilor istoriei, românii au rămas elementul covârșitor în Basarabia. Potrivit statisticilor de dinainte de 1918, din cei 2.725.000 de locuitori ai Basarabiei, 66,5% erau români, 12% erau ruși și ucraineni, evreii reprezentau 9,8%, bulgarii și găgăuzii 7,7%, germanii 2,7%, grecii, armenii și alți minoritari 1,3%.

O asemenea structură a populației s-a păstrat și după 100 de ani. Conform recensământului efectuat în octombrie 2004, din totalul populației de 3.388.000 de locuitori (fără Transnistria), 76% sunt moldoveni, adică români.

Revoluția bolșevică pregătise un nou jug pentru basarabeni, dar și terenul pentru descătușarea sentimentului național al românilor basarabeni, care — folosind în mod inteligent acest prilej — și-au redobândit unitatea de neam și limbă. Imediat după Revoluția bolșevică, la Chișinău are loc Congresul preoțimii basarabene, urmat la scurt timp de Congresul învățătorilor, care solicita introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic.

Câteva zile mai târziu își deschide lucrările, tot la Chișinău, Congresul țăranilor, care cerea autonomia Basarabiei și dezlegare pentru a vorbi în limba lor.

Evenimentul hotărâtor l-a constituit însă marele Congres ostășesc, la care au participat aproape 1.000 de deputați, ofițeri și soldați, reprezentând peste 300.000 de români.

În cadrul congresului, a fost proclamată autonomia politică și teritorială a Basarabiei și s-a decis „naționalizarea oștirilor moldovenești”.

În sfârșit, la 4 decembrie, în localul Liceului nr. 3 din Chișinău, s-au deschis lucrările Sfatului Țării (Adunarea Națională aleasă, reprezentantă legitimă a suveranității naționale). La 2 martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, avându-l ca președinte pe profesorul Ion Inculeț, și ca membri pe Pan Halippa și Ciugureanu, s-a întâlnit la Iași cu Guvernul Marghiloman, reprezentanții celor două părți pronunțându-se ferm pentru unirea imediată a Basarabiei cu patria-mamă, hotărâre votată la 9 aprilie de Sfatul Țării de la Chișinău.