Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2009
Declarații politice · respins
Iulian Urban
Discurs
La acest moment, există o singură cale pentru rezolvarea problemelor din justiție: dialogul. Acesta se poate iniția, iar PD-L este conștient de importanța Pactului Național pentru Justiție. Angajat în reformarea întregului sistem statal românesc, PD-L va fi vârful de lance în acțiunea de analiză, discutare și luare a deciziilor pentru o justiție europeană în România.
Suntem dispuși să discutăm cu reprezentanții magistraților din România, și mă refer aici la liderii tineri care reprezintă noua generație de magistrați, cei care cu adevărat duc greul sistemului și resimt greutățile și insuficiența resurselor necesare realizării actului de justiție în condiții de decență.
Înțelegem să ne delimităm ferm de anumiți reprezentanți ai magistraților care, la acest moment, împing judecătorii și procurorii în zona jocurilor politice și a intereselor unui partid politic angrenat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.
Este regretabil faptul că se încearcă compromiterea și decredibilizarea revendicărilor magistraților prin acțiunea unor lideri care sunt evident influențați politic.
Democrat-liberalii își asumă responsabilitatea pentru derularea Pactului Național pentru Justiție, însă, întrucât acest lucru se poate realiza doar printr-un dialog susținut, recomandăm realizarea unui calendar clar și concret de discuții cu asociațiile profesionale ale magistraților, întoarcerea urgentă a magistraților în sălile de judecată.
Orice zi în care anumiți lideri îndeamnă la continuarea grevei înseamnă tot atâtea șanse procentuale reduse ca magistrații să primească deschidere în zona politică.
Amintim faptul că cei care acum împing anumiți lideri ai magistraților către implicarea în campania electorală au condus această țară în ultimii 20 de ani, răstimp în care nu numai că nu au rezolvat nimic din problemele acute ale justiției, ba chiar le-au adâncit, având interesul direct să submineze independența puterii judecătorești. Cred că asupra acestui lucru trebuie reflectat cu adevărat de către fiecare judecător și procuror care va participa la adunările generale de la sfârșitul acestei săptămâni.
PD-L vrea să facă reformă și o demonstrează, însă trebuie să fim sprijiniți, înțeleși și susținuți, ca să putem, la rândul nostru, să determinăm întreaga clasă politică să se mobilizeze în sprijinul justiției românești.
Personal, voi sprijini activ noua generație de magistrați și liderii tineri care au demonstrat faptul că sunt dedicați reformei justiției din țara noastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.