Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cornel Itu
Discurs
„La așa Guvern, așa buget!”
Guvernul a depus la Parlament, cu întârziere de peste o lună, proiectul Legii bugetului de stat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Dacă pentru justificarea întârzierii Guvernul poate uza de o oarecare motivație, în ceea ce privește conținutul proiectului de buget pe anul 2012, prin felul în care a fost conceput, prin liniile sale directoare, prin gravele greșeli de repartizare a banilor pe domenii și articole, nu mai poate invoca niciun fel de scuză.
Este inadmisibilă pentru Guvern ignoranța sau, mai grav, comiterea cu intenție a unor erori fundamentale privitoare la domeniile prioritare pe care bugetul de stat trebuie să le aibă în vedere pentru buna funcționare a economiei, mai ales în condițiile actualei crize.
Declarațiile despre austeritate și prudență făcute de reprezentanții Guvernului încă înainte de publicarea proiectului bugetului pe 2012 prevesteau concepția greșită pe care se va întemeia întreaga construcție bugetară, redusă în ultimă analiză la împărțirea sărăciei. Care sunt prioritățile economice și sociale în situația dată? Unde sunt banii, unde sunt investițiile pentru agricultură, pentru învățământ, pentru sănătate, pentru justiție, domenii vitale pentru oameni, popor, pentru ființa noastră națională?
Banii sunt ai Ministerului Turismului și Dezvoltării, ai Instituției Prezidențiale, ai SRI, SPP, SIE și ai altor agenții guvernamentale, vorba ceea, ei cu banii, poporul cu austeritatea, pentru ei democrația, pentru restul, umilința și supunerea.
Astfel privite lucrurile, devine clar pentru oricine că prevederile bugetare servesc Coaliției de guvernare, care își urmărește cu perseverență scopul, câștigarea alegerilor viitoare, în total dispreț față de popor.
Nu pot încheia această declarație fără a sesiza tragicomicul situației în care se află premierul țării, când îndeamnă cu toată convingerea celelalte state europene să urmeze exemplul României pentru a evita dezastrul crizei în care se zbat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.