Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2017
Consultare europeană · Trimis la votul final
Cristian Gabriel Seidler
Discurs
La dezbateri generale, domnule președinte.
Nu pot să nu remarc că acest COM, pe care probabil îl vom adopta astăzi – de obicei, prin unanimitate –, vine oarecum în contradicție cu o măsură guvernamentală recentă, și anume aceea de a scădea contribuția la pilonul 2 de pensii, de la 5,1% la 3,75%.
Se vorbește despre responsabilitate în gestionarea fondurilor de pensii și despre luarea în considerare a scăderilor demografice și a impactului pe care acestea le vor avea asupra situației financiare a membrilor Uniunii Europene.
În realitate, măsura guvernamentală recent adoptată, raportat la un salariu mediu pe economie, înseamnă o scădere cu cel puțin 12% a contribuțiilor pentru pilonul privat de pensii, adică exact acel pilon care asigură sustenabilitatea veniturilor din pensii pentru viitorii pensionari ai Uniunii Europene.
E deci o ipocrizie între ceea ce vom adopta foarte probabil astăzi și măsura guvernamentală recent aprobată. Acest lucru trebuia menționat inclusiv de la tribuna Parlamentului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.