Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2007
Informare · respins
Neculai Apostol
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții
Discurs
Doamnă președinte, Dragi colegi,
Măsura de administrare a cotei de lapte de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură este o măsură salutară, având în vedere faptul că această instituție este o instituție europeană, o instituție care poate verifica până în cele mai mici amănunte tot ceea ce se întâmplă cu producția de lapte din România. De aceea, consider că măsura trebuia luată mult mai din timp, pentru a nu ajunge, acum, în situația în care să dăm cu subsemnatul pe la organismele europene.
Ce-aș dori eu? Să ne spună domnul secretar de stat, dacă poate, ce s-a făcut referitor la creșterea sau la suplimentarea cotei de lapte pentru România, deoarece sunt multe companii, firme care s-au dezvoltat pe proiecte guvernamentale, pe proiecte europene – mă refer la proiectele SAPARD, proiectul „Fermierul” – și care, în momentul de față, nu au asigurată cota de lapte pentru ferme care sunt performante. Aici, l-aș ruga pe domnul secretar de stat, dacă poate, să ne dea un răspuns acum. Dacă nu, ulterior.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.