Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2019
Declarații politice · adoptat
Lucian Nicolae Bode
Discurs
## Mulțumesc pentru înțelegere.
Ținem acest proiect de mai bine de un an la plen.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru transporturi și infrastructură a fost sesizată în fond cu dezbaterea și avizarea acestui act normativ, Camera Deputaților fiind Camera decizională.
Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 5 septembrie 2018, ca urmare a depășirii termenului de adoptare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței Guvernului nr. 46/1998, în sensul instituirii unui mecanism intern care să contribuie la respectarea obiectivelor de performanță la nivel european și eliminarea sincopelor din activitatea ROMATSA, prin intermediul căruia costurile aprobate prin planul de performanță să poată fi majorate proporțional cu veniturile suplimentare rezultate în urma aplicării mecanismului de împărțire a riscului de trafic și, de asemenea, a unor mecanisme prin intermediul cărora costurile totale și/sau anumite categorii de costuri să fie modificate față de cele stabilite prin planul de performanță, în conformitate cu evoluțiile principalelor prognoze și ipoteze. Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru transporturi și infrastructură a reexaminat proiectul de lege în ședința din 12 martie 2019.
În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea actului normativ în forma adoptată de Senat, cu amendamentele respinse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc.
Și, dacă-mi dați posibilitatea 30 de secunde...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.