Ioan Stan

La începutul acestei luni ce nu-și dezminte supranumele de cireșar și ne aduce, aproape sigur, cireașa de pe tortul guvernării Băsescu, la începutul acestei luni, cum spuneam, a apărut în presa scrisă un material despre întâlnirea pe tema Strategiei fiscal-bugetare 2011–2013.

Strategia fiscal-bugetară, impusă de Legea responsabilității fiscale, act normativ pe care Guvernul s-a angajat să îl aprobe în urma negocierilor cu FMI, stabilește obiectivele și prioritățile în domeniul fiscal-bugetar, țintele veniturilor și cheltuielilor bugetului general consolidate, ale bugetelor componente ale bugetului consolidat și evoluția soldului bugetului general consolidat pe o perioadă de trei ani.

Departe de mine gândul de a mă arăta profesor de finanțe în fața dumneavoastră. Pasajul anterior a avut drept țel intenția de a demonstra că nu numai nouă, ăstora de populăm plaiurile mioritice și ne încăpățânăm să nu dăm ortul popii cu tot sprijinul guvernamental de care ne bucurăm, ni se servesc, în texte savant construite, „ingredientele” de bază ale acestei guvernări – minciunile.

Nu, stimați colegi, are și FMI-ul partea lui, deși se ține destul de bățos când ne școlește în legătură cu ce avem de făcut ca să corespundem unor mereu repetate împrumuturi. Nu că i-aș plânge de milă sus-numitului FMI. Oricum, pe noi ne are deja.

Știind și eu zisa aceea cu „vorba multă...”, mă întorc și vă spun că documentul trebuia să fie înaintat FMI până la 30 mai, ceea ce nu s-a întâmplat. Și iată de ce.

Guvernul hotărâse că, parte a strategiei de care vă vorbesc, va continua lucrările doar la 10–15 investiții cu impact economic major la nivel național, restul urmând să fie vândute, realizate în parteneriat public privat sau transferat unor instituții care le vor finaliza cu bani din bugetele proprii. Urma ca miniștrii să se întâlnească cu experții Ministerului Finanțelor, ceea ce s-a și întâmplat. Ce nu s-a întâmplat însă a fost înțelegerea între miniștri și respectivii experți asupra desemnării proiectelor ce vor fi finanțate cu prioritate.

Așa că așteaptă, mata FMI, că doar nu dau turcii! Și dacă în afara Fondului, cam des amintit, mai există cineva interesat în legătură cu motivele întârzierii finalizării Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011–2013, îi pot oferi eu câteva argumente.

Cum să pui pe hârtie considerări despre alocări bugetare prioritare, despre cofinanțarea proiectelor europene ca domeniu de prim interes național, despre țintele cheltuielilor bugetare, când, ca de obicei, una zici și alta faci.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 615/2004 care reglementa „strategia industriei miniere pentru perioada 2004–2010” s-au alocat – de unde dacă nu de la bugetul de stat – 623 milioane dolari pentru închiderea unor mine. Banii au fost alocați, cheltuiala lor s-a făcut cu entuziasm. În anul 2009, înțelegerile electorale pentru care sindicaliștii din minerit și-au vândut sufletul și pe mulți dintre noi și care fluturau mirajul că respectivele mine vor fi date spre exploatare foștilor salariați cu acordare de resurse financiare garantate de stat au rămas vorbe goale după ce s-au văzut cu sacii în căruță cei ce vindeau pielea ursului din pădure. Așa încât în bugetul de stat pentru 2010, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și-a prevăzut alocarea a încă 148,37 milioane de lei pentru închiderea și conservarea acelorași mine, cu aproape 12 milioane de lei mai mult decât în 2009.