Mircea Marin

La începutul secolului al XX-lea a avut loc cea mai gravă răscoală țărănească din istoria României. În acea perioadă, proprietatea agrară era inegal răspândită și nedrept administrată. Conform statisticilor, existau 4.171 de proprietăți mai mari de 100 de hectare. Ele reprezentau 54,52% din suprafața agricolă. Pe de altă parte, 920.939 țărani aveau proprietăți mai mici de 10 hectare și reprezentau 45,28% din suprafața agricolă. Cauzele răscoalei sunt multiple. Nicolae Iorga amintea existența a două Românii, una instituțională, urbană, și o alta rurală, tradițională. La declanșarea răscoalei au mai contribuit crizele economice, seceta și dezvoltarea arendășiei, acest fenomen luând o mare amploare. În 1907, dintre 180 de mari proprietari funciari, doar 40 preferau să nu-și arendeze pământul.

Problema agrară nu a fost rezolvată prin reforma lui Al. I. Cuza din 1864. Chiar dacă țăranii au primit pământ, nu s-a dezvoltat o categorie stabilă de mici proprietari agricoli care să consolideze clasa de mijloc. Cele două partide politice ale epocii – liberal și conservator – nu au avut soluții la această problemă.

Răscoala începută în nordul Moldovei s-a răspândit cu repeziciune în tot vechiul Regat. În mijlocul evenimentelor, Carol I i-a înlăturat pe conservatori de la putere și a dat ordin de a face ordine în țară liberalilor în frunte cu D. A. Sturdza, I. I. C. Brătianu la Interne, și Al. Averescu la Război. La 18 martie 1907, liberalii au declarat starea de asediu pe întreg teritoriul României, urmată de mobilizarea generală.

Numărul victimelor represiunii este dificil de precizat cu exactitate. Ion I. C. Brătianu menționa în Parlament numărul de 419 țărani uciși. Ziarele de stânga patronate de C. Mille, „Adevărul” și „Dimineața”, dădeau cifra de 12.000–13.000 de victime. Regele Carol I îi declara ministrului Angliei la București că era vorba de „mai multe mii”.

Răscoala a obligat clasa politică la reconsiderarea problemei agrare în România și la căutarea unor soluții pentru îmbunătățirea nivelului de trai al țăranilor.

A trecut mai bine de un secol de la izbucnirea marii răscoale și problema agrară din România nu s-a rezolvat încă. De fapt, parcă nu s-a schimbat nimic. Țăranii, chiar dacă au pământ, nu au acces la credite ieftine, la mijloace agricole și la alte facilități fiscale care să le permită să-și pună în valoare proprietățile. Guvernul liberal nu a reușit nici de data aceasta să ofere soluții concrete pentru oamenii care nu sunt încurajați să producă și nu sunt ajutați să-și desfacă produsele. Ba, mai mult, din cauza unor interese oculte sunt sabotați și împiedicați să-și promoveze produsele naturale, mai ieftine și mai bune calitativ. Tot mai multe terenuri au fost scoase din circuitul agricol, și România, o țară cu un teren și

o climă excelentă pentru agricultură, a ajuns să importe peste 75% din produsele alimentare din țări mult mai puțin avantajate natural, dar în care se practică o agricultură subvenționată și în care clasa politică se implică în rezolvarea problemelor oamenilor.