Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2015
Informare · Trimis la votul final
Lucreția Roșca
Discurs
La întocmirea prezentului raport comun, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru sănătate și familie au avut în vedere următoarele: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și punctul de vedere negativ al Guvernului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 448 cu un nou articol, art. 78[1] , în vederea înființării Fondului național pentru reabilitarea persoanelor cu handicap, având ca obiectiv principal colectarea și gestionarea sumelor provenite din taxele achitate de angajator.
În conformitate cu prevederile art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cele două comisii au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate.
Membrii Comisiei pentru muncă au fost prezenți 23 din totalul de 24. La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 55, doamna Mihaela Ungureanu, președintele Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități, doamna Anca Ilie, consilier la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, și doamna Doina Lica, șef serviciu Ministerul Finanțelor Publice.
Raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială a fost adoptat în unanimitate de voturi.
Membrii Comisiei pentru sănătate au dezbătut proiectul în prezența a 17 deputați din totalul de 19 deputați.
Raportul Comisiei pentru sănătate a fost adoptat cu majoritate de voturi. În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform art. 73 din Constituția României.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaților este Cameră decizională. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.