Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2016
Informare · adoptat tacit
Anca Magdalena Chiser
Discurs
La întrebarea având ca obiect implementarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Stimate domnule deputat,
În conformitate cu prevederile Programului de guvernare pe anul 2016, unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri constă în implementarea principiilor de guvernanță corporativă, prin aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, în scopul eficientizării funcționale, al dezvoltării și valorificării potențialului operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat, inclusiv la filialele acestora.
Ordonanța de urgență nr. 109 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, instituie obligativitatea unei selecții profesioniste a conducerii întreprinderilor publice, precum și a unor criterii pertinente și transparente de evaluare și selecție.
Contractele de mandat ale administratorilor și directorilor întreprinderilor publice trebuie să stabilească obiective și criterii de performanță în sarcina acestora, inclusiv obiective cuantificate privind creșterea cifrei de afaceri, creșterea profitului, creșterea productivității muncii.
În vederea implementării prevederilor acestei ordonanțe, ministerul, în calitate de autoritate publică tutelară, derulează în prezent procedura de achiziții de servicii și de asistență pentru recrutarea și plasarea de personal, de administrare în vederea selectării membrilor consiliilor de administrație, a membrilor consiliilor de supraveghere la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat aflate în portofoliul ministerului și care se încadrează în prevederile acestei ordonanțe.
Procedura de achiziții de servicii și de asistență pentru recrutare și plasare de personal de administrare a fost declanșată prin transmiterea invitațiilor de participare la ofertare a celor patru asocieri, parte a acordului-cadru semnat în anul 2012, în vederea încheierii unui contract subsecvent la acesta.
În prima etapă, achiziția de servicii de asistență pentru recrutare și plasare de personal a fost inițiată pentru selectarea unor membri ai consiliului de administrare de la Societatea PLAFAR – SA, Societatea Națională a Sării – SA, Societatea CupruMin – SA, Societatea Națională Apele Minerale – SA și a membrilor în Consiliul de supraveghere al Companiei Naționale Transelectrica – SA.
Urmează ca pentru societățile rămase în portofoliul ministerului să fie declanșate procedurile privind atribuirea contractelor subsecvente și încheierea contractelor de prestări servicii aferente recrutării de membri în consiliile de administrație și/sau supraveghere.
Mulțumesc frumos.