Ștefan Daniel Pirpiliu

La mijlocul lunii decembrie 2011, am înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă privind interzicerea activității de cerșetorie. Conform proiectului, „obținerea de bani prin cerșetorie de către o persoană constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani”. De asemenea, „oferirea de bani către o persoană care practică cerșetoria constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de 300–600 lei”.

Am pornit acest demers de la constatarea faptului că noul Cod penal vizează dezincriminarea infracțiunii de cerșetorie, propunând doar incriminarea faptelor de exploatare a cerșetoriei în cauze cu minori sau persoane cu dizabilități. Deseori însă exploatați pot fi și adulții vulnerabili (persoane fără adăpost, cu venituri reduse), dar cu capacitate de muncă, și vorbesc acum de rețelele care folosesc aceste persoane pe post de cerșetori pentru a se îmbogăți, pentru că, nu de puține ori, în spatele acestor practici funcționează adevărate rețele de crimă organizată.

Personal consider că, în aceste condiții, fenomenul nu poate decât să se perpetueze, cu efecte dintre cele mai nedorite, atât în plan intern, cât și internațional.

Așa cum era de așteptat, inițiativa mea a stârnit reacția unei părți a mass-media și a organizațiilor civice, și aș dori să menționez aici Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România – Comitetul Helsinky (APADOR-CH), al cărui reprezentant, Diana Hatneanu, director executiv, într-un interviu acordat postului Radio France Internationale România (în data de 28.12.2011), a apreciat că această lege „nu rezolvă problema de fond”. În accepțiunea Domniei Sale, pentru cei numiți generic „oamenii străzii”, cerșetoria este singura sursă de venit, iar popularea penitenciarelor cu aceștia este nu numai o măsură costisitoare, dar și temporară.

Personal consider că invocarea cerșetoriei drept singura sursă de venit nu justifică cu nimic legitimitatea acestui act, iar cheltuielile antrenate de punerea în aplicare a pedepsei privative de libertate este o măsură pe care statul trebuie să și-o asume, ca răspuns la această situație socială.

Atât timp cât va exista posibilitatea cerșitului și mentalitatea că acest demers asigură supraviețuirea, apelul la mila cetățenilor va rămâne o soluție convenabilă și puțini dintre cei defavorizați vor solicita dreptul la muncă plătită. A abuza de buna-credință a publicului pare mult mai facil și, astfel, se intră într-un cerc vicios, care nu face altceva decât să încurajeze acest fenomen la nesfârșit.

În plus, nu trebuie neglijat faptul că există totuși un sistem de asistență socială în vigoare, implicit acte normative care prevăd dreptul fiecărui cetățean aflat în stare de pauperitate de a beneficia de anumite prestații sociale.

Atunci când am inițiat acest proiect am avut și intenția de a conștientiza populația cu privire la faptul că oferirea de bani nu este un comportament eficient pentru eradicarea actului de cerșit, ba dimpotrivă. În acest sens, prevederea aplicării de amenzi pentru oferirea de bani are în principal un rol preventiv, fapt ce nu exclude însă aplicarea sancțiunii atunci când legea este încălcată.