Marius Rogin

„La mulți ani, România!” Doamnelor și domnilor deputați,

Ne aflăm astăzi într-o zi în care noi toți ne simțim datori față de cei care s-au dăruit în totalitate îndeplinirii unui vis al nostru, al tuturor: acela ca noi toți, românii, să fim uniți într-un singur stat, într-o singură țară.

Acest vis a fost făurit la 1 Decembrie 1918, dată care va rămâne mereu în istoria și în inimile noastre, ale tuturor. La temelia formării României Mari nu a stat nimic altceva decât actul de voință al națiunii române. Unirea național-politică de la anul 1918 nu se cuvine a fi înfățișată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea și simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greșelile dușmanilor de veacuri.

Statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie prețuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci și nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoșesc. Unirea Transilvaniei cu România era dorința arzătoare a clasei politice și a opiniei publice, deși unii oameni politici considerau prioritară eliberarea Basarabiei de sub ocupația rusească. Această unire a fost de fapt opera marilor bărbați politici din Transilvania și Banat, care au trecut la acțiune atunci când Austro-Ungaria se descompunea, din cauza înfrângerilor de pe front și din cauza anarhiei care se răspândea din Rusia comunistă. Putem aminti aici pe Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop sau Ion Flueraș.

Desprinderea Transilvaniei de Ungaria nu putea fi însă realizată doar prin decizia unui grup de oameni politici, chiar dacă aceștia reprezentau acum noua putere care se instaura în Transilvania. Pentru a nu putea fi contestată pe plan internațional din punct de vedere juridic, decizia trebuia să aibă adeziunea întregii națiuni române din Transilvania. Este ceea ce doreau toți românii din Transilvania, care nu mai suportau oprimarea națională și care așteptau libertatea.

Zeci de mii de români din toate colțurile Transilvaniei, în frunte cu preoții și învățătorii lor, s-au îndreptat spre Alba Iulia, pentru a lua parte la adunare.

Rezoluția adoptată în unanimitate la Alba Iulia afirma celelalte revendicări ale națiunii române din Transilvania: drepturi și libertăți democratice, votul universal pentru ambele sexe, o reformă agrară radicală, deplina libertate națională și confesională a minorităților din Transilvania. Era salutată eliberarea celorlalte națiuni care fuseseră subjugate de către defunctul Imperiu Austro-Ungar și se exprima speranța că viitorul congres de pace va garanta libertatea și securitatea tuturor națiunilor.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providențial. La 27 martie 1918, Basarabia revenea la patria-mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 Decembrie, la Alba Iulia, devenită capitala de suflet a neamului românesc, să se realizeze unul dintre visele seculare ale națiunii române, desăvârșirea statului național unitar, prin unirea Transilvaniei, a Banatului, a Crișanei și a Maramureșului cu România.