Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Alexandru Pereș
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
La punctul 3 avem o notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 23 aprilie 2009, a unei inițiative legislative.
Se consideră adoptată, prin împlinirea termenului la data de 23 aprilie, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 141 alin. (2) din Regulamentul Senatului, următoarea inițiativă legislativă: Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă Camerei Deputaților pentru dezbatere și adoptare, în calitate de Cameră decizională.
Aceasta a fost o informare.
La punctul 4 din ordinea de zi avem o solicitare privind aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative:
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Sunt obiecțiuni?
Nu sunt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.