Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Discurs
La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Îi ofer cuvântul domnului secretar de stat Gabriel Tănăsescu, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
## **Domnul Gabriel Tănăsescu** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
În prezent, art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României incriminează infracțiunea de contrabandă, care constă în introducerea sau în scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Reglementarea în vigoare nu sancționează penal faptele de introducere în sau scoatere din țară prin locurile stabilite pentru control vamal prin sustragerea de la control vamal a bunurilor sau mărfurilor care ar trebui plasate sub un regim vamal.
Așa fiind, în practică se constată o creștere a numărului de situații în care se scot sau se introduc în țară prin sustragerea de la controlul vamal a unor bunuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, cele mai semnificative din punct de vedere al impactului bugetar fiind cele privind țigările.
Sancționarea lor numai contravențional nu este de natură de a descuraja comiterea lor în continuare.
Pornind de la situația constatată de organele vamale, se impune, astfel, completarea Codului vamal în sensul incriminării ca infracțiune de contrabandă și a introducerii în sau scoaterii din țară prin locurile stabilite pentru control vamal prin sustragerea de la control vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.