Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2010
other
Teodor Atanasiu
Discurs
„La un an de mariaj cu FMI, s-a terminat brusc mierea conjugală”
Diletantismul fără margini al miniștrilor care s-au perindat prin cele patru cabinete ale domnului Boc și demagogia acestora, dusă permanent până la paroxism, au adus
România în sapă de lemn și au determinat în aceste zile FMI să pună piciorul în pragul unui mariaj ratat, după numai un an.
După alunecarea Greciei pe toboganul haosului, reprezentanții Fondului au vrut să se instaleze în pas alert la frâiele guvernamentale ale României, în speranța că vor reuși să mai recupereze ceva din timpii morți ai ultimei echipe a domnului Boc.
Nepăsarea PDL-iștilor, închiși până acum în Turnul de Fildeș al Palatului Victoria, amânarea la nesfârșit a măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, minciunile repetate privind blocarea posturilor și reducerea de personal bugetar, precum și aruncarea banilor pe tot felul de contracte fără rost, dar benefice partidului și prietenilor acestuia, sunt numai câteva din deciziile anticriză puse în aplicare, cu mare interes, de premierul Boc și ai săi colegi portocalii.
La un an după încheierea Acordului cu FMI, reprezentanții acestuia s-au lămurit definitiv că partenerul contractual, Guvernul Boc, ridicat, de câteva luni, la rang de al IV-lea, una spune și alta face, deoarece pe măsură ce mai trece un trimestru, visele roz ale premierului Boc devin din ce în ce mai negre, atât pentru români, cât și pentru Fond.
În acest context, al vorbelor goale, trâmbițate în tot acest timp de premierul Boc, al promisiunilor neonorate nici măcar pe sfert și al optimismului debordant, afișat cu orice ocazie publică, dar ușor de transformat în coșmar, la o simplă analiză statistică, Fondul este îndreptățit, la ceasul bilanțului, să ceară implementarea unor măsuri rapide, pentru a putea susține deficitul bugetar convenit în Acord.
După câteva zile de discuții între Guvernul domnului Boc și reprezentanții FMI, în care zvonistica posibilității măririi TVA și a cotei unice a inflamat atmosfera publică, domnul președinte Băsescu ne-a demonstrat din nou, ca nu cumva să mai avem vreun dubiu la această dată, că numai ce vrea dumnealui contează în această țară, că România nu are nici guvern, nici premier și nici măcar vreun ministru, îndreptățiți vreunul dintre ei să facă ceea ce scrie în Constituție. Este suficient că avem în fruntea țării un președinte cu numele de Băsescu, aflat la al doilea mandat, și acest fapt îi conferă, de ce nu?, puteri absolute. De aceea, dumnealui a ieșit în aceste zile la rampă, cu propriile decizii privitoare la așa-zisa salvare a economiei, utilizând nonșalant atribuțiile Guvernului și ale premierului Boc, motivând prin acest demers că ceea ce a hotărât reprezintă singura soluție prin care se mai pot respecta condițiile impuse de FMI.
Astfel, potrivit președintelui Traian Băsescu, de la 1 iunie salariile bugetarilor din administrația locală și centrală vor fi diminuate cu 25%. De asemenea, salariul minim în sectorul bugetar va scădea de la 705 la 600 de lei, iar pensiile și ajutorul de șomaj vor fi reduse cu 15%.