Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Roberta Alma Anastase
Discurs
La următorul punct pe ordinea de zi, 10, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 privind Legea educației naționale.
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție, și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
La următorul punct, 11, Proiectul de lege privind aderarea Curții Constituționale a României la Conferința Mondială a Justiției Constituționale, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.