Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mariana Câmpeanu
Discurs
„Lăcomia guvernanților români afectează negativ imaginea României în lume”
Scandalul în care a fost implicat fostul ministru Ioan Botiș pare că este un eveniment de domeniul trecutului. S-a încercat mușamalizarea acestuia și închiderea oricăror reacții și comentarii prin actul de demisie a unui ministru care, oricum, nu reprezenta vreo pierdere notabilă pentru Guvernul Boc. În acest fel, președintele PDL a crezut că poate să îndepărteze blamul corupției de partidul pe care îl conduce și de imaginea Guvernului său. Ceea ce însă acesta nu estimează corect este tocmai faptul că scandalul Botiș nu
este vreo dezvăluire, ci reprezintă o confirmare a faptului că autoritățile de la Palatul Victoria și-au făcut un obiectiv major din deturnarea banului public către interesele de partid și ale clientelei politice.
Mai mult decât atât, dacă autoritățile române aleg să nu mai pomenească de scandalul Botiș, iată că trei eurodeputați cer Comisiei Europene să se pronunțe în acest caz. Aceștia au adresat o interpelare Comisiei Europene privind măsurile pe care această instituție intenționează să le ia în cazul fostului ministru al muncii Ioan Nelu Botiș, în condițiile în care acesta este acuzat de conflict de interese într-o speță în care sunt implicate fonduri europene. Se solicită punctul de vedere al Comisiei Europene asupra faptului dacă Oficiul European de Luptă Antifraudă a fost sesizat și dacă s-a pronunțat în acest caz. De asemenea, Comisia Europeană va trebui să se pronunțe și asupra evaluării obiectivelor proiectului finanțat prin fonduri europene, precum și asupra oportunității implicării unor experți, precum soția fostului ministru.
Astfel, este evident că scandalul Botiș nu este doar un scandal național. Acest act de fraudă se produce într-un context european în care România este privită cu scepticism în mai multe domenii, precum acordarea statutului de membru al Spațiului Schengen sau gestionarea problemei imigranților români. Este cu atât mai important ca România să aibă o abordare corectă și onestă în toate problemele, și mai ales în ceea ce privește gestionarea de fonduri europene.
Doresc să atrag atenția autorităților române asupra faptului că scandalul Botiș este de natură să aducă un alt prejudiciu de imagine țării noastre, nu numai în percepția publică internă, cât și în raport cu alte state europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.