Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2009
chamber officer · Trimis la votul final
Emil Bostan
Dezbaterea Proiectului de hotărâre pentru alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților
Discurs
## „Lăsați instituțiile, strângeți voturi!”
Acesta este un îndemn de președinte responsabil? Un președinte care a cerut aleșilor PD-L să se mobilizeze exemplar și să lase în plan secund activitatea instituțiilor pe care le conduc, prioritatea fiind campania sa electorală, nu poate fi catalogat decât drept un președinte care își urmărește interesul lui mărunt, electoral, sabotând buna funcționare a instituțiilor statului.
Cum ținta PD-L pentru primul tur al prezidențialelor este obținerea a 45% din voturi, astfel încât Băsescu să intre relaxat în al doilea tur de pe 6 decembrie, este lesne de înțeles de ce mesajul președintelui a fost de mobilizare generală a întregului aparat al PD-L, de la miniștri, parlamentari până la șefi de consilii județene, primari și șefi de deconcentrate.
Astfel, în următoarea perioadă va trebui să ne așteptăm să vedem instituții publice lăsate de izbeliște, primării ai căror conducători vor fi preocupați mai degrabă să strângă un număr cât mai mare de oameni la adunările populare prilejuite de diverse bâlciuri, târguri și „zile ale urbei”, astfel încât „conducătorul mult iubit” să fie mulțumit. Sarcinile de partid înainte de toate, iar cetățenii și nevoile lor pe ultimul loc, cam acesta va fi „meniul” pe care îl vor servi cetățenii acestei țări în săptămânile următoare.
Despre servicii publice de înaltă calitate, despre absorbția de fonduri europene, despre pregătirea de proiecte din partea autorităților locale în vederea accesării banilor europeni nici nu poate fi vorba când pe sediile instituțiilor va trona în următoarea perioadă un lacăt mare, la figurat bineînțeles, pentru că edilul sau directorul este pe teren, bătând din poartă în poartă să mai împartă câteva fly-ere cu candidatul la Președinție.
În toate județele patriei domnește deja haosul. După debarcarea de la conducerea instituțiilor a PSD-iștilor, ca urmare a ieșirii acestora de la guvernare, nou-numiții, toți de culoare portocalie, au preluat frâiele conducerii cu un singur gând, care nu are nicio legătură cu administrarea treburilor statului. În instituțiile publice deconcentrate este o lipsă de autoritate fantastică. Cei de la PSD, care au mai rămas, nu se lasă duși, mulți dintre ei intrând forțat în concedii medicale, iar cei de la PD-L sunt de negăsit când bați la ușa lor. Nu are cine să semneze documentele, iar dacă suni la București, la ministerul de care aparții, nu răspunde nimeni. Situația asta nu îmi amintesc să fie fost nici după 22 decembrie 1989, semn că alegerile prezidențiale din acest an au o miză imensă pentru actualul președinte. Să fie oare și un gest de disperare?
Seamănă a anarhie. Pe nimeni nu mai interesează ce se întâmplă în teritoriu.
Cetățeanul este pe ultimul loc în preocupările acestor oameni. Trebuie să ai mult tupeu ca să bați pe la porțile oamenilor să le cerșești votul, când tu, conducător de instituție, nu faci nimic pentru ei, când oamenii a căror viață ar trebui să o influențezi în mod pozitiv nu simt niciun beneficiu de pe urma prezenței tale acolo, în vârful unei instituții responsabile cu administrarea treburilor publice.