Eleonora Carmen Hărău

Legea amnistiei și inițiativele legislative de modificare și completare a Codului penal, aflate săptămâna trecută în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaților și a plenului acestei instituții, au tensionat scena politică și au creat dispute aprinse în spațiul public românesc.

Cele întâmplate au generat păreri pro și contra, luări de poziții din partea ambasadelor și chiar proteste stradale, riscând să polarizeze și mai mult societatea românească, în ansamblul ei.

Acest risc există în continuare, ca atare este timpul clarificărilor, atât pe fondul proiectelor, cât și pe formă, vizavi de rapiditatea și urgența adoptării lor.

Încerc astăzi să exprim un punct de vedere referitor la cele petrecute, cu mențiunea că sunt deputat la primul mandat și că nu am participat la discuția pe fond din Comisia juridică, nefiind membru al acestei comisii parlamentare.

Prima clarificare care se impune vizează Codul penal: modificările propuse nu exclud parlamentarii din sfera conflictului de interese, așa cum este definit prin alte legi, și nu oferă acestora mult mediatizata superimunitate, ci doar elimină o confuzie legată de asimilirea acestora cu statutul de funcționari publici. Ca atare, nu există nicio legătură între aceste modificări și Agenția Națională de Integritate sau Direcția Națională Anticorupție.

A doua concluzie are în vedere Legea amnistiei: acest proiect trebuie rediscutat și analizat din perspectiva oportunității și numai în baza datelor furnizate de Ministerul Justiției privind suprapopularea penitenciarelor, pentru a vedea dacă România are o problemă în acest sens și dacă respectă normele europene în domeniu.

Cea de-a treia concluzie și cea mai importantă are în vedere rolul Parlamentului, ca principal for legislativ, fundamentul democratic al oricărei societăți. În acest sens, cred că se impune o dezbatere serioasă internă privind îmbunătățirile Regulamentului Camerei Deputaților, pe modelul celor propuse la Senat de președintele Antonescu, care să identifice proceduri transparente de dezbatere și adoptare a inițiativelor legislative în cadrul comisiilor de specialitate, alocarea de timp suficient acestor ședințe și proiectelor aflate pe ordinea de zi și chiar introducerea votului electronic la comisii, așa cum se întâmplă la plen.

Nu în ultimul rând, nu ar fi lipsită de interes discuția privind nominalizarea unui purtător de cuvânt al Camerei Deputaților, care să îndeplinească echidistant rolul de comunicator instituțional, atât de necesar în astfel de momente, în acord cu interesele instituției și ale publicului larg și dincolo de patimile și de culorile grupurilor politice.

Disfuncțiile procedurale din activitatea parlamentarilor prejudiciază grav imaginea instituției și a fiecărui membru în parte și conduc la dinamitarea încrederii, și așa destul de precare, a opiniei publice în Parlamentul României.