Vasile Silviu Prigoană

„Legea asistenței sociale, o lege necesară”

Mă bucur să văd că în cel de-al treilea an de mandat este aproape de realizare unul dintre dezideratele cu care m-am

prezentat în fața alegătorilor în noiembrie 2008: „protecție socială numai pentru cei aflați în mod real în dificultate”.

Legea asistenței sociale este una impopulară, căci reduce drastic numărul de ajutoare sociale și stabilește cu rigoare condițiile de acordare a acestora, adică face ceva de bunsimț și absolut necesar pentru asanarea societății românești, astfel încât puținul pe care societatea îl pune la dispoziție în scopul susținerii celor aflați în dificultate să ajungă la destinație.

Nu cred că există economie din lumea aceasta care să poată pune într-o relație corectă contribuția a circa 4 milioane de salariați și veniturile pentru peste 8 milioane de asistați sociali, în diferite forme, așa cum se întâmplă în România. Așadar, nu vor mai exista 54 de feluri de ajutoare sociale, ci doar 9, iar un beneficiar nu va mai putea însuma mai multe tipuri de ajutoare sociale.

În condițiile aprobării legii nu vom mai vedea „necăjiți” care coboară din mașini luxoase în fața primăriilor pentru a-și încasa ajutoarele. Prevederile noului act normativ vor încuraja munca, vor fi de partea celor care trudesc pentru a-și întreține familiile și, totodată, vor asigura necesarul pentru a sprijini persoanele aflate temporar sau permanent în dificultate.

Această lege nu susține sistarea ajutoarelor sociale, însă ele ar ajunge numai la cei aflați cu adevărat în nevoie și cât timp sunt în nevoie independent de voința lor. Beneficiarii fiind mai puțini, există chiar posibilitatea ca sumele să fie mai mari, așa cum ar urma să se întâmple în această iarnă cu ajutoarele pentru căldură, după sistarea subvenției generale.

Este vorba despre principii de bun-simț, care ne spun că fiecare trebuie să muncească pentru bucata sa de pâine, care este mai mică sau mai mare, după efortul și calitățile fiecăruia, și că nimeni nu trebuie să mănânce din felia altuia cât timp ar fi apt să și-o câștige pe a sa, dar îi este lene. Este vorba, până la urmă, despre reașezarea la locul său a respectului pentru muncă.

Abuzuri au fost făcute de ambele părți – comisii și beneficiari –, dar depinde de organele abilitate să impună respectarea legii. Complementar, trebuie să avem în vedere și strategii de reintegrare a persoanelor care pot să-și asigure traiul prin propriile forțe. Lipsa atenției pentru acest aspect poate duce ușor la creșterea infracționalității și la creșterea gradului de insecuritate socială.

Pentru a putea rezolva problema asistenței sociale este nevoie de un efort comun al puterii legislative și al societății civile, de schimbare a mentalității asupra statului paternalist și adoptarea principiilor europene ale statului social.