Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Vasile Gudu
Discurs
„Legea camerelor agricole – un proiect marca USL”
Președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea privind camerele de agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală.
În cererea de reexaminare, președintele Traian Băsescu a arătat că desființarea Comitetul Național de Inițiativă, prevăzută în legea trimisă la promulgare, nu este justificată, întrucât acest organism și-a îndeplinit obligațiile ce vizau înscrierea camerei agricole la nivel național și aprobarea comitetelor de inițiativă de înființare a camerelor agricole.
Conform cererii de reexaminare, prin desființarea Comitetului Național de Inițiativă, alegerile pentru camera agricolă la nivel național nu vor mai putea fi validate și finalizate. Președintele mai arată că implicarea prefectului în înființarea, prin ordin, a comitetului județean de inițiativă contravine prevederilor legii, deoarece camerele agricole sunt organizații apolitice.
Președintele Traian Băsescu menționează și că în legea trimisă la promulgare se prevede că în cazul fermierilor nu mai este necesară depunerea unei liste de susținători pentru alegerea ca membru al colegiului județean al camerei agricole. El susține că este nevoie în continuare de susținerea unui grup de alegători și că eliminarea acestei prevederi ar putea fi discriminatorie față de ceilalți participanți la alegeri.
Președintele nu este de acord nici cu abrogarea din lege a articolului care prevede că „funcția de președinte (al Colegiul Camerei Agricole Naționale) este asimilată funcțiilor de demnitate publică, conform legii”. El susține că abrogarea acestei prevederi nu se impune, având în vedere că, odată cu calitatea de demnitar acordată președintelui, acestuia îi incumbă și o serie de obligații ce țin de integritatea și transparența funcției pe care o îndeplinește.
De asemenea, președintele nu susține nici abrogarea articolului referitor la patrimoniul camerelor agricole, menționând că fără patrimoniu acestea nu pot funcționa. Se impune menținerea articolelor referitoare la relația cu autoritățile administrației publice, considerându-se că aceasta este justificată de necesitatea consultării tuturor fermierilor, de reducerea birocrației, permițându-se luarea unor decizii corecte de către funcționarii statului.
Imixtiunea politicului în organizarea și desfășurarea activității camerelor agricole rezultă și din faptul că în actualul context al legii prefectul decide înființarea, prin ordin, a comitetului județean de inițiativă, situație care contravine prevederilor legii, deoarece camerele agricole sunt organizații apolitice. Alianța USL nu cunoaște faptul că agricultorii pot să respire și fără influența politicului. Conform noii viziuni a USL, camerele agricole nu vor mai fi instituții private de interes public, ci devin instituții de utilitate publică, create „în scopul consultanței și promovării Politicii agricole comune, a programelor naționale de dezvoltare rurală, a strategiei și politicilor României de susținere financiară a agriculturii, a cercetării fundamentale și aplicate pentru intensificarea absorbției fondurilor europene în agricultură. De asemenea, sunt destinate formării profesionale, extensiei și consultanței care se acordă fermierilor persoane fizice și/sau juridice din agricultură și dezvoltare rurală.”