Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2015
other
Natalia Elena Intotero
Discurs
„Legea finanțării partidelor – o reformă electorală obligatorie”
Esența democrației constă în dreptul fiecăruia de a alege și a fi ales. Dar tot acest proces electoral trebuie să fie corect și cel mai sensibil aspect din această perspectivă a fost mereu cel al finanțării partidelor politice.
În forma sa actuală, Legea privind finanțarea partidelor nu asigură transparența necesară pentru a înlătura dubiile din percepția publică referitoare mai ales la sursele de finanțare din perioada campaniilor electorale. Și, de aceea, Partidul Social Democrat a decis să se implice cu seriozitate în definirea noului set de principii care stabilesc cadrul legal al finanțării formațiunilor politice în România.
În elaborarea noii legislații de finanțare a partidelor politice, s-a ținut cont și de recomandările Grupului Statelor împotriva Corupției. În litera și spiritul reglementărilor europene, partidele nu vor mai primi sedii de la stat și toate donațiile vor fi făcute prin sistemul bancar și înregistrate în contabilitate. Tot pentru controlul eficient al finanțării, se vor limita cheltuielile de campanie electorală atât în ceea ce privește suma, cât și categoriile de cheltuieli, și nu se vor acorda niciun fel de bani în avans de la bugetul de stat. Finanțarea se va face nediscriminatoriu pentru fiecare candidat.
Noul proiect de lege va include toate recomandările europene ce prevăd o transparentizare totală a modului de finanțare – campaniile electorale să poată fi inițiate doar din fonduri publice și în mod egal, astfel încât să nu mai apară în campanii finanțări private.
O altă modificare pe care o consider în același timp semnificativă și necesară este crearea unui cadru permisiv pentru depunerea candidaturii din punctul de vedere al listelor de susținători.
Nu în ultimul rând, o schimbare esențială față de actuala lege va fi stipularea unui pachet de sancțiuni dure, administrative și penale, care să descurajeze ideea de a finanța ocult partidele politice.
Dacă dorim să recâștigăm încrederea oamenilor, să nu mai fim criticați de opinia publică și să continuăm parcursul pozitiv al României, atunci trebuie să luăm măsuri concrete prin care să schimbăm anumite percepții publice. Noua lege a finanțării partidelor este o etapă necesară în acest proces.
Vă invit, stimați colegi, să demonstrăm împreună că votul pe care l-am primit în noiembrie 2012 nu a fost irosit! Să demonstrăm împreună că suntem cu adevărat promotorii intereselor oamenilor care ne-au delegat să îi reprezentăm în cel mai înalt for al țării pentru binele lor, pentru viitorul României!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.