Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other · respins
Cristina Nichita
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Legea IMM-urilor – facilitate pentru ONG-uri”
Scopul declarației politice de astăzi este acela de a marca faptul că, după eforturi care nu au fost deloc ușoare, am reușit împreună să facem un pas extrem de important în punerea în practică a conceptului de economie socială. A fost o inițiativă căreia i s-au alăturat în primul rând colegii mei social-democrați, aceia care cred în valorile stângii, ale echității și solidarității sociale.
În pofida acelora care cred că stânga reprezintă doar recursul la un marxism prost înțeles, le spun de la această tribună că gândirea politică din această zonă are între componentele sale moderne și ideea conform căreia statul este dator să ocrotească afacerile mici de abuzul de putere din partea liderilor pieței. Pornind de la această idee, dar și de la cunoașterea nemijlocită a rolului pe care organizațiile neguvernamentale și cele cooperatiste îl pot juca în economia României, am reușit să promovez un amendament la Legea nr. 346/2004, prin care asociațiile și fundațiile, cooperativele și societățile agricole care desfășoară activități economice sunt recunoscute ca beneficiari ai facilităților Legii IMM-urilor.
Am mai făcut un pas în a susține ONG-urile care au activitate economică, un pas important, care va produce un efect favorabil în activitatea acestora. Susțin ONG-urile prestatoare de servicii sociale care protejează, angajează și includ social persoanele cu dizabilități. Felicit pe cei care desfășoară astfel de activități și îi asigur că vor avea tot timpul un susținător în persoana mea. Consider aceste ONG-uri un pilon important în dezvoltarea societății și un partener de dialog.
Extrem de important pentru mine este să precizez că organizațiile neguvernamentale beneficiază doar de facilitățile Legii IMM-urilor, ele nefiind nevoite să-și schimbe de-acum înainte modul de funcționare și de elaborare a situațiilor contabile. Acest lucru arată în sine că, atunci când există înțelepciune și voință politică, barierele birocratice pot fi înlăturate.
„Ziua mondială a tinerilor”
La 13 aprilie a fost sărbătorită pentru a 29-a oară Ziua mondială a tinerilor și vreau să fac cu această ocazie o pledoarie pentru tineri.
Parafrazând zicala „cine nu are bătrâni să-și cumpere”, eu afirm că, dacă ai tineri, să-i educi și să-i încurajezi, nu să le explici cu cinism că statul nostru nu le poate oferi nimic, nefiind un stat social. Cel care a spus acest neadevăr nu a citit Constituția României, în care scrie limpede că statul român este social. Oricum, nu a fost prima dată când a dovedit necunoașterea și neînțelegerea Constituției...
Noi, social-democrații, nu ne dorim altceva decât să construim și să întărim statul social, pentru că vrem o Românie puternică. Aceeași voce care neagă caracterul social al statului nostru îi îndemnă pe tineri să plece din țară, fiindcă statul nu are posibilitatea de a-i susține. După care