Simona Bucura-Oprescu

## Legea nr. 448/2006

În societatea noastră există, ca în orice comunitate umană, persoane cu dizabilități care se confruntă cu reale probleme din cauza neaplicării legislației în vigoare. Chiar dacă au fost loviți de soartă mai mult decât poate ar merita, românii cu dizabilități sunt încă nevoiți să suporte privirile chiorâșe și chicotelile ironice ale celor din jur. Cele mai multe lovituri pentru persoanele cu dizabilități le oferă societatea, nicidecum boala.

Există o legătură directă între dizabilitate și sărăcie? Care ar putea să fie aceasta și cum sunt influențate educația și ocuparea forței de muncă de către persoanele cu dizabilități? Considerăm oportună dezbaterea acestei problematici, deoarece persoanele cu handicap constituie 10% din populația lumii (Wolfensohn, 2004), fiind important ca noile politici din România să se axeze în această direcție, a îmbunătățirii statutului economic al persoanelor cu dizabilități.

Relația dintre dizabilitate și sărăcie variază în cadrul culturilor și între culturi. Deși multe persoane cu dizabilități trăiesc în sărăcie și experimentează discriminarea, nu toate sunt sărace în termeni economici. Sărăcia nu se referă doar la dimensiunea veniturilor, ci și la excludere socială și lipsă de putere. Este cunoscut deja faptul că oamenii devin săraci deoarece sunt excluși din instituțiile sociale unde accesul se bazează pe statut, privilegii, rasă și gen. Excluziunea duce la lipsa resurselor, la așteptări scăzute, predispoziție spre îmbolnăviri și educație slabă (Yeo, 2001).

Persoanele cu dizabilități sunt discriminate din naștere sau din momentul în care au contractat o dizabilitate. În comunitățile deja sărace, un copil cu dizabilitate poate ajunge chiar mai exclus. Acolo unde resursele sunt limitate, împărțirea egală a resurselor la copiii cu dizabilități poate fi văzută ca iresponsabilitate economică, din moment ce aceștia nu le vor putea înapoia în viitor în familie.

În multe părți ale lumii, persoanele cu dizabilități sunt victime ale unui tratament degradant, ale abuzului și discriminării. Percepția socială în ceea ce privește persoanele cu handicap este încă precară în țara noastră.

Toate persoanele cu dizabilități intelectuale sau de altă natură sunt cetățeni ai țărilor lor, nu mai puțin îndreptățiți la considerație, respect și protecție în fața legii decât concetățenii lor. Persoanele cu dizabilități trebuie să trăiască, să învețe, să lucreze și să se bucure de viața din comunitate și să fie acceptate și prețuite la fel ca orice alt cetățean:

– Reamintind principiile proclamate în Carta Națiunilor Unite, care recunoaște demnitatea, valoarea și drepturile egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane, ca fundament al libertății, justiției și păcii pe glob, reamintind Convenția internațională privind drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind drepturile civile și politice, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția privind eliminarea torturii sau a altor forme de tratament sau pedeapse crude, inumane sau degradante, Convenția privind drepturile copilului și Convenția internațională privind muncitorii migranți și membrii familiilor acestora;