Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
Informare · informare
Natalia Elena Intotero
Discurs
„Legea trebuie învățată încă din școală”
Se spune adesea ca școala nu îi pregătește pe elevi pentru viața reală. Și, dacă este așa, atunci ar trebui făcut ceva concret în direcția acesta.
Un exemplu alarmant în momentul de față este dat de creșterea îngrijorătoare a infracționalității juvenile. O cauză a acestei situații este cu certitudine și aceea că adolescenții și tinerii nu cunosc legea și, mai ales, care sunt consecințele ce decurg din comiterea a diferite acte antisociale. Nu au o imagine clară despre ce înseamnă în mod concret pierderea libertății individuale, cum este viața în sistemul penitenciar, ca deținut, care sunt efectele pe termen lung ale unei încarcerări și cât de dificil este pentru un fost condamnat să se reintegreze social, să găsească un serviciu, să își întemeieze o familie.
În plus, din cauza modului inadecvat în care infracțiunile, mici sau mari, sunt prezentate de mass-media, oamenii legii apar în acest moment tinerilor, și nu numai lor, ca niște „lupi răi” care hăituiesc oameni nevinovați. Poate că este timpul ca o schimbare să se producă în acest fel comun de a percepe realitatea. Cum am putea preveni creșterea infracționalității dacă tinerii învață ce este legea doar din ce arată jurnalele de seară de la televizor?
Recent, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Consiliul Suprem al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au semnat un protocol comun. În baza prevederilor acestui protocol, elevii de la 6 până la 18 ani vor dobândi cunoștințe elementare de drept legate de legislație, principii și norme civice direct cu ajutorul specialiștilor în domeniu: procurori, judecători, magistrați.
În cadrul acestui Program de educație juridică a elevilor din învățământul preuniversitar, specialiștii în drept din toate zonele aparatului juridic se vor deplasa în școlile din întreaga țară pentru a se întâlni cu elevii, colaborând cu inspectoratele școlare și cu conducerile unităților școlare.
Sunt convinsă că orice întâlnire între magistrați și elevi va fi benefică pentru ambele părți, astfel că, în final, lanțul cauzal între fapta antisocială comisă și consecința ei directă să fie lămurit din cea mai autorizată sursă.
De aceea, salutăm o inițiativă instituțională care se dorește o soluție pozitivă la o situație care a devenit din ce în ce mai complexă și deci mai dificil de gestionat. Sunt convinsă că, după ce acest prim pas își va demonstra utilitatea și eficiența pe termen mediu, el va fi urmat și completat de alte acțiuni, având aceeași finalitate obiectivă: dacă dorim să trăim într-o societate din ce în ce mai bună și mai sigură este esențial ca tinerii să cunoască legea încă din școală.
Doresc să îl întreb pe domnul primar Emil Boc dacă cumva memoria îi joaca feste și dacă a uitat cumva că a fost prim-ministrul acestei țări în perioada 2009–2012, când a avut ocazia cu vârf și îndesat să ia măsurile necesare pentru redresarea economiei țării, în folosul cetățenilor și nu a făcut-o. Ba din contră, să nu uitam că Traian Băsescu și PDL, în 2009–2010, în urma negocierilor cu FMI, au tăiat salariile cu 25%, pensiile, au mărit TVA-ul de la 19% la 24%, pe lângă faptul că s-au împrumutat cu 20 de miliarde de dolari, bani care deja au fost cheltuiți de Traian Băsescu și Emil Boc, bani pe care îi vom plăti mult timp de acum încolo.