Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Cornel Itu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Legea vaccinării, o inițiativă pentru sănătatea publică” Adoptarea cât mai rapidă a Legii vaccinării este o prioritate pentru sănătatea publică. Rata de vaccinare a scăzut dramatic în ultimii ani în România, drept urmare, din 2016, ne confruntăm cu o epidemie severă de rujeolă, soldată deja cu 35 de decese. Fiecare deces din cauza unei boli care putea fi prevenită prin vaccinare este o tragedie.
Colegii noștri din Senat au adoptat de curând, în unanimitate, Legea privind vaccinarea persoanelor din România, iar proiectul a intrat deja în dezbatere în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Conform proiectului de lege adoptat de Senat, imunizarea copiilor este obligatorie pentru vaccinurile obligatorii prevăzute în calendarul național de vaccinare. De asemenea, se instituie obligativitatea vaccinării populației în situații excepționale, speciale, cum sunt epidemiile grave.
Cetățenii trebuie să înțeleagă că Legea vaccinării nu forțează părinții să își vaccineze copiii, ci instituie mecanismele necesare astfel încât părinții să fie mai bine informați de autoritățile medicale privind importanța vaccinării. Nevaccinarea copiilor poate conduce la apariția unor epidemii severe, care nu îi afectează doar pe cei nevaccinați, ci și pe persoanele sau copiii care nu pot fi vaccinați din motive medicale. De asemenea, cetățenii trebuie să știe faptul că numai medicul specialist, după efectuarea examenului medical, poate hotărî dacă un copil este sau nu eligibil pentru a fi vaccinat.
Legea vaccinării este obligatorie, nu este un subiect de negociere. Vaccinurile sunt metode medicale moderne și nimeni nu poate nega acest lucru în anul 2017. Cred că este necesară o campanie de comunicare publică, în care să se implice statul român, pentru a lupta împotriva acestui fenomen de intoxicare în mediul on-line, unde sunt vehiculate tot soiul de teorii ale conspirației, care instituie frica și neîncrederea față de vaccinuri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.