Vasile Gudu

„Liber-schimbismul transatlantic”

De la discursul privind instituirea unei zone americano-europene a liberului schimb a început să se discute mult, nu doar despre mușchiuleț de cal, ci și despre virtuțile și păcatele sugestiei lui Obama.

Dat fiind actualul scandal al cărnii de cal, s-au găsit unii europeni care să-și manifeste pe dată lipsa de exuberanță. Unii s-au repezit să afirme că nu ne trebuie în niciun caz alimentele genetic manipulate ale americanilor. Alții au replicat că, dacă am ajuns, iată, să mâncăm carne de cal dată drept „mușchiuleț de vită”, de ce să ne mai fie frică de infecțiile agroalimentare de peste ocean.

La stânga și la extrema dreaptă a spectrului politic au început instantaneu să se agite obișnuiții ideologi antiatlantici. Și-au reluat rapid predilecta îndeletnicire a gâdilării reflexelor antiamericane ale unei populații europene obișnuite cu flancări sociale, căreia marxiștii de toate nuanțele îi induc de ani buni teama de prea mult liberalism, precum și teama de concurența americană în domenii ca serviciile, agricultura și tehnologia de vârf.

Observatorii mai serioși s-au apucat totuși să întoarcă pe toate fețele prezumtivele avantaje și dezavantaje ale eliminării barierelor vamale din raporturile comerciale transatlantice.

Din analizele comentatorilor de centru-dreapta s-a vădit incontestabil dominantă jumătatea plină a paharului. Cea în care se găsesc „milioanele de locuri de muncă susținute de comerțul transatlantic liber” evocate de președintele Obama în discursul său asupra stării națiunii la inaugurarea celui de-al doilea mandat.

Anunțarea oficială a lansării negocierilor americano-europene privind crearea „celei mai ample zone a liberului schimb din lume” poate fi o soluție salutară. Crearea acestei zone ar fi, concomitent, cel mai ieftin pachet de măsuri menite să relanseze economiile, atât americană, cât și cea europeană, într-un moment de criză și de recesiune. La Washington, președintele Barack Obama a alarmat considerabil opoziția republicană, din cauza pronunțatului viraj spre stânga. În mod vădit, președintele american caută aliați de stânga într-o Europă care se complace de multă vreme într-o furioasă retorică anticapitalistă, cerând, de pildă, punerea în zgardă a burselor, a băncilor și a piețelor, prin taxa pe tranzacții financiare.

La rândul ei, Europa îl iubește pe Obama cu aceeași intensitate cu care i-a detestat cândva pe președinții Reagan și Bush. Această iubire împărtășită și de elita de stânga de peste ocean e rezultatul crizei zonei euro, iscate de lipsa de competitivitate a Europei și a declinului Americii, a retragerii din lume a superputerii. E consecința fricii și a fugii din fața pericolului tot mai acut reprezentat de amenințările globale din China, Rusia și din lumea fanatismelor de sorginte islamistă.

Ideea creării zonei transatlantice a liberului schimb nu e nici nouă, nici utopică. Dar fezabilă n-a devenit decât din cauza degringoladei Occidentului. Rămâne de sperat că, odată în practică, va repune Vestul pe picioare.