Daniel Tudorache

„Libertatea de exprimare a presei – între ciocan și nicovală”

Se pare că în România europeană a anului 2013 conflictele care au la bază libertatea de exprimare sunt din ce în ce mai dese și consider că este necesar să punctez câteva idei referitoare la atitudinea pe care ar trebui să o adoptăm în vederea rezolvării lor.

Dacă aruncăm o privire fugitivă asupra problematicii libertății presei în societatea actuală, cred că putem observa cu toții nereguli care ajung să afecteze realitatea cotidiană. De aceea, am ales să vorbesc astăzi despre presiunile cu care această presupusă a patra putere a statului este subjugată.

Libertatea presei nu presupune doar recunoașterea dreptului jurnalistului de a căuta informații și de a exprima opinii, ci presupune și asumarea rolului de a înregistra și de a exprima evenimentele într-o formă cât mai exactă și conformă cu importanța acestora. Modul în care presa informează publicul larg este cu atât mai important cu cât datoria acesteia este de a elimina confuziile, complicarea datelor realității sau scăparea unor fapte esențiale.

Fiind considerată „expresie a națiunii”, presa reprezintă liantul între populație și aparatul de conducere. Înaintea oricărui conflict de orice natură între aceasta și reprezentanți ai statului sau oameni de afaceri, presa trebuie văzută ca ceea ce este de fapt: câine de pază.

Trebuie ținut cont de faptul că presa este cea care semnalează nereguli și cataloghează atitudini. Este imposibil ca acest fapt să nu atragă cu sine și reacții negative, reacții de dezaprobare sau de dezmințire, care să stea la baza unor conflicte ulterioare. Fiecare politician în parte, fiecare personaj public își asumă zi de zi responsabilitatea pentru imaginea sa, pentru ceea ce spune și face, pentru ceea ce susține, iar presa nu poate fi condamnată pentru toate alegerile sau pașii greșiți pe care noi, din funcțiile noastre, nu îi putem prevedea.

Sunt situații normale în care presa este obligată să tragă un semnal de alarmă, chiar dacă asta se întâmplă să nemulțumească. Trebuie să ne salvăm integritatea și să putem fi capabili să acceptăm critici, să putem fi capabili să răspundem pertinent la întrebările care ne sunt adresate zilnic.

Chiar dacă acestea sunt situații pe care trebuie să le acceptăm, totuși libertatea presei nu poate fi invocată abuziv sau excesiv. Libertatea presei, prezumția de nevinovăție, dosarul politic sunt termeni la care se apelează din ce în ce mai des, dar nu sunt termeni care să descrie neapărat realitatea.

Suntem bombardați de informații, de acuzații și de reacții pro sau contra; important este ca acestea să fie probate și demonstrate, iar presa are nevoie de spațiul propice pentru a-și desfășura activitatea. Nu trebuie să existe un lanț la gâtul acesteia pentru a fi strunită la orice pas pe care unii sau alții îl consideră ca fiind nepotrivit.

Nu putem cataloga orice acțiune a presei ca fiind din start manifestată cu rea-voință. Nu se poate pune pumnul în gura presei, așa cum nici presa nu poate abuza de menirea sa de observator. În felul acesta vom ajunge să trăim o realitate denaturată pe care cetățenii nici nu o vor putea înțelege, nici nu o vor putea accepta.