„Libertatea de exprimare – de la «țigancă împuțită» la controlul publicității pentru mass-media”
Aș dori să aduc în fața dumneavoastră un subiect care mă îngrijorează. Este vorba de libertatea de exprimare, unul dintre puținele drepturi de care ne putem bucura, cu adevărat, în urma Revoluției din 1989.
Libertatea de exprimare nu înseamnă bancuri cu Emil Boc sau Traian Băsescu, spuse pe la colțul străzii. Libertatea de exprimare nu înseamnă nici înjurături grosolane pe diverse forumuri, spuse în spatele unui nickname. Să nu înțelegeți greșit! Bancurile cu Băsescu sunt savuroase, iar înjurăturile vin odată cu decizia de a intra în viața publică, așa că fie le accepți de la început, fie nu faci politică.
Libertatea de exprimare este un concept care preocupă nu doar mass-media. Este o preocupare constantă a oricărei societăți civilizate și ori de câte ori societatea a înțeles că acest drept fundamental este în pericol, țările s-au grăbit să facă anumite reglementări pentru conservarea acesteia. Așa s-a ajuns ca libertatea de exprimare să fie declarată „un drept fundamental al omului și piatra de temelie a tuturor libertăților cărora li se consacră Națiunile Unite” de către Adunarea Generală a ONU, în prima sa sesiune din 1948. O amplă reglementare a libertății de opinie și exprimare se regăsește și în Convenția Internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată și deschisă spre semnare și ratificare de către Adunarea Generală a ONU prin rezoluția 2106/XX din 21 decembrie 1965, iar Declarația universală a drepturilor omului prevede faptul că „Orice persoană are dreptul la libertatea opiniei și a expresiei; acest drept include libertatea de a susține propriile opinii, fără interferențe, libertatea de a căuta, primi și răspândi informații și idei prin orice mijloace și fără frontiere”.
Probabil că unii dintre dumneavoastră – mă refer aici la colegii mei din PSD, PC, PNL și UDMR – știți că și Constituția României, în articolul 30, arată că sunt inviolabile: „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”.
După cum vedeți, libertatea de exprimare se bucură de un statut privilegiat în lume și este garantată de Constituție, așa cum este și firesc să fie, într-un stat care respectă valorile democrației, într-un stat membru NATO și UE. Și, pentru că vreau să demonstrez că preocuparea legată de conservarea libertăților de exprimare nu reprezintă doar vorbe în vânt pentru actualii guvernanți, aș vrea să vă mai redau, în câteva fraze, o știre de la finele anului 2009, care a trecut neobservată de către opinia publică. La acea dată a fost semnat de către toți candidații la Președinția României „Pactul pentru garantarea libertății de exprimare și creșterea responsabilității presei”, inițiat de către următoarele organizații nonguvernamentale: ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Asociația Patronală a Editorilor Locali (APEL), Asociația Jurnaliștilor din România (AJR), Sindicatul Jurnaliștilor Galați, Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, Asociația AltPHel, Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România – Mureș, Liga Jurnaliștilor Sibiu, Asociația Jurnalistelor din România „Ariadna”, Asociația pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare (APPLE), Asociația Profesioniștilor din
Presă – Cluj (APPC), Patronatul Presei din România – ROMEDIA.
Printre cei care au semnat acest pact se numără și actualul Președinte al României, Traian Băsescu, susținut în alegeri de PDL. Ce prevede pactul? Printre altele că, pe durata mandatului, președintele se angajează să sprijine „dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la informare”. Pactul semnat și de președintele Traian Băsescu mai prevede că acesta va sprijini „asigurarea transparenței în aplicarea Legii achizițiilor publice, în principal a achiziției de publicitate și produse mass-media din bani publici”, dar și „sprijinirea industriei de media prin politici fiscale adecvate pentru garantarea independenței financiare a instituțiilor de media, așa cum se aplică în majoritatea statelor din Uniunea Europeană”.
Acum, la câteva luni diferență, mi-aș dori să îl pot felicita pe Președintele României pentru gestul „omenesc” de a semna acest pact! Nu pot să o fac, deoarece premierul Emil Boc a făcut ceea ce niciun guvern, niciun om politic nu și-a permis să facă.
În ședința de guvern din 17 februarie a fost aprobat un memorandum prin care autoritățile publice locale, cele care teoretic au independență față de Executiv, nu mai au voie să încheie niciun contract de publicitate și/sau promovare în cursul anului 2010 și, atunci când derulează proiecte europene care au și capitole speciale destinate popularizării acestora prin mass-media, autoritățile publice locale trebuie să solicite avizul personal al premierului Emil Boc. Cum s-ar spune, doamnelor și domnilor, atât mass-media, cât și toți primarii și președinții consiliilor județene din România sunt la pixul lui Boc, chiar dacă Uniunea Europeană a fost de acord să finanțeze publicitatea prin mass-media pentru proiectele respective. Cu alte cuvinte, așa cum scrie presa din aceste zile, „Emil Boc va cenzura personal ceea ce Comisia Europeană a decis deja să finanțeze”.
Tot mass-media atrage atenția că decizia luată de Guvernul Boc „încalcă regulamentele pe baza cărora se obțin finanțările europene” deoarece fiecare program operațional are un buget separat pentru publicitatea acestuia, iar fiecare proiect în parte include un buget de promovare, promovarea proiectului fiind unul dintre criteriile de evaluare folosite la acordarea finanțărilor pe fonduri europene.
Iată, stimați colegi, prima acțiune a actualei puteri legată de „protejarea” mass-media, acea putere care, prin semnătura lui Zeus Băsescu s-a obligat să „sprijine industria de media prin politici fiscale adecvate pentru garantarea independenței financiare a instituțiilor de media, așa cum se aplică în majoritatea statelor din Uniunea Europeană”.
Astăzi, puterea care a patentat jignirile la adresa ziariștilor de genul „găozarule” sau „țigancă împuțită” trece la o nouă fază de luptă împotriva libertății de exprimare. Prin decizia lui Boc, începe faza de cenzură economică a mass-media și, ulterior, ca urmare a lipsei fondurilor, „cenzorii” de la Cotroceni și de la Palatul Victoria vor trece la etapa de cenzură totalitaristă a acelei părți a presei care va fi dispusă să accepte acest compromis pentru a beneficia de „mărinimia” pixului lui Boc.
În 2009, Asociația „Réporters Sans Frontières” arăta că în România libertatea de exprimare este mai puțin respectată decât în Ghana, Namibia, Cehia, Ungaria sau Slovacia. În ceea ce privește respectarea acestui drept „ne putem mândri” că suntem mai buni decât bulgarii, albanezii sau moldovenii. Vă atrag atenția că vorbim despre un top realizat în 2009. În 2010 vom fi la coada acestui clasament, alături de Venezuela, unde Hugo Chavez a dat dispoziție să fie oprită emisia Televiziunii RCTV, sau China, unde site-urile occidentale cum este Google nu funcționează.
Dacă Hugo Chavez a interzis RCTV, de ce nu ne-ar obliga Băsescu să ne uităm doar la B1 TV și doar între orele 20.00–22.00? Nu este o întrebare retorică, dragi colegi, ci un semnal de alarmă pe care îmi permit să îl trag de la tribuna Parlamentului în legătură cu deciziile Guvernului Boc de a submina economic mass-media!
Acum, când mugurii cenzurii prind contur, cred, stimați colegi, că ar trebui să facem front comun pentru a preîntâmpina un nou pericol care amenință democrația.
*
„Guvernul Boc și experimentele nereușite”
Încep această declarație politică referindu-mă la o acțiune pe care am dorit să o demarez la nivelul colegiului pe care îl reprezint în Parlament, cât și la nivelul întregii Organizații PSD Vrancea.
Astfel, pe data de 12 aprilie 2010, în ziua în care Guvernul a trimis la Parlament Proiectul Legii educației am dat publicității un comunicat de presă în care îi informam pe profesori că noi, parlamentarii PSD din județul Vrancea, am dori să modificăm, prin intermediul amendamentelor pe care le putem formula, acest proiect de lege și că așteptăm propunerile lor pentru ca aceste modificări să fie cât mai pertinente!
Acum, la mai bine de două săptămâni de la acel moment, vreau să vă informez că nici eu, nici colegii mei din PSD, dar nici alți parlamentari din Vrancea, nu am primit niciun semn din partea celor 4.202 profesori din județ sau măcar din partea celor 1.060 de profesori care au făcut, pe data de 22 aprilie, grevă, nemulțumiți de prevederile proiectului de lege.
Vă veți gândi că lipsa de reacție a profesorilor mă va indigna și că vă prezint această temă cu intenția de a-i blama pentru faptul că nu se arată interesați de o eventuală „bătălie” pentru drepturile lor. Nici pe departe!
Vă prezint această temă pentru a trage un semnal de alarmă față de lipsa de încredere pe care cetățenii, în cazul de față profesorii, o au față de instituțiile statului. Cred că în acest moment românii care trăiesc în România nu mai au niciun fel de speranțe, nu mai au niciun fel de aspirații și, în același timp, nu mai cred în nimeni și în nimic. Și mai cred că această atitudine de resemnare și de alienare a societății civile în raport cu clasa politică este mediul propice pentru crearea și implementarea unor reguli politice care să ducă România înapoi cu 20 ani.
Așa cum spuneam, nu îi învinuiesc pe profesori pentru atitudinea de neîncredere pe care o manifestă! Atunci când vezi la televizor sau citești în presă gogomăniile spuse de cei care au gândit Proiectul Legii educației e normal să nu mai reacționezi în niciun fel, deoarece ai senzația că nici cele mai radicale reacții nu vor putea îndrepta zecile de lucruri pe care acest Guvern le-a stricat în câteva luni de guvernare. Iar atunci când Guvernul nu a stricat nimic, prin promovarea vreunei legi tâmpe au avut grijă domnii miniștri să dea cu bățul în baltă!
Este cazul ministrului educației, Daniel Funeriu, care s-a lansat în fel de fel de elucubrații la o emisiune TV de săptămâna trecută – „Nașul” de la oficiosul B1 TV.
Ascultându-l pe acesta am aflat că deși toată lumea admite că salariile în educație nu sunt unele grozave, profesorii nu mor de foame sau că presa – atât de hulită de PDL – ar duce deliberat o campanie de dezinformare împotriva Ministerului Educației anunțând tăieri de salarii, de sporuri sau concedieri masive sau faptul că meditațiile, care se practică peste tot în țările civilizate, sunt acțiuni asociate cu promiscuitatea. Adică, mai pe românește, în viziunea lui Funeriu profesorii sunt persoane dubioase deoarece fac meditații!
Vă garantez, stimați colegi, că această emisiune a fost privită de profesori cu aceeași mirare cu care a fost privită și de mine! Și vă garantez că dacă ați fi privit și dumneavoastră o emisiune similară, în care Daniel Funeriu să „evolueze” cu aceeași dezinvoltură, ați realiza că orice amendament pe care l-ați propune la o lege ar fi sortit eșecului. Practic, tupeul imberb al unor astfel de indivizi ajunși să decidă soarta a sute de mii de cadre didactice anihilează orice fel de acțiune coerentă a celor care ar trebui să se revolte în fața propunerilor aberante care se regăsesc în proiectul Legii educației.
Firește, acestea sunt doar câteva exemple din aberațiile pe care, zi de zi, profesorii le aud de la guvernanți în legătură cu munca lor de la catedră. Ar fi ideal dacă miniștrii și secretarii de stat s-ar opri măcar din debitat inepții! Știți la fel de bine ca și mine că, de la 1 ianuarie 2010, profesorilor le-a scăzut salariul care, și așa, era unul mic, iar acum stabilitatea lor profesională este amenințată, prin acest proiect de lege.
Să nu ne facem că nu înțelegem: Executivul face experimente pe tot ce mișcă în țara asta. Face experimente pe pensionari, face experimente pe medici, face experimente pe magistrați sau pe profesori. Românii, fie că sunt bugetari sau întreprinzători particulari, se simt ca într-un imens lagăr de concentrare în care un domn, mic la stat și cu ochelari, se joacă cu butoanele destinelor noastre! Astăzi învârte puțin butonul valorii punctului de pensie, mâine învârte puțin butonul disponibilizărilor din administrație, iar poimâine pe cel al disponibilizărilor din educație!
Vreau să precizez că am scris această declarație politică cu gândul de a le transmite profesorilor din județul Vrancea optimism și am sperat că indignarea mea le va insufla acestora puterea de a se revolta împotriva nedreptăților la care sunt supuși.
Nu știu dacă am reușit acest lucru! Vreau, însă, ca de la această tribună să îi asigur că noi, parlamentarii PSD din județul Vrancea, ne vom bate pentru drepturile lor, la fel cum vom încerca să ne batem și pentru drepturile pensionarilor sau ale oamenilor de afaceri pentru ca România să nu devină un „lagăr de exterminare” aflat la dispoziția unor politicieni incompetenți și rău-intenționați, care pun în practică lucrurile pe care le-au visat noaptea!
Și vreau să mai precizez faptul că ne vom bate și pentru ca principiul separației puterilor în stat să fie respectat. Ministrul Funeriu reprezintă puterea executivă! El ar trebui să se preocupe de bunul mers al învățământului, adică ar trebui să fie preocupat ca profesorii să aibă salarii decente, iar elevii să aibă condiții bune în școlile pe care le frecventează. Binele școlii e treaba Ministerului Educației, iar legile destinate acestui sector sunt treaba națiunii și a reprezentanților ei!
*
„Noi mai săraci, ei mai bogați”
2010 a fost declarat „Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale”. Sub sloganul „Stop sărăciei acum!”, Comisia Europeană a lansat o campanie care are drept obiectiv lupta împotriva sărăciei.
Statisticile europene arată că sărăcia afectează un european din șase, adică 80 de milioane de europeni – 17% dintre cetățenii din întreaga UE trăiesc la ora actuală sub pragul sărăciei.
Europenii consideră că lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale face parte integrantă din efortul de a ieși din criză.
Iată de ce anul european 2010 are drept obiectiv sensibilizarea față de cauzele și consecințele sărăciei în
Europa, atât a actorilor-cheie, cum sunt guvernele și partenerii sociali, cât și a publicului larg.
Sărăcia și excluziunea socială sunt probleme care preocupă omenirea încă de la finele secolului trecut. Prin Rezoluția 47/196, adoptată în 22 decembrie 1992 de către Adunarea Generală a ONU, ziua de 17 octombrie a fost numită Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Iată că omenirea, în sine, este preocupată de acest fenomen.
În 2009, în România, rata sărăciei a crescut de la 5,7% la 7,4%. Potrivit UNICEF, numărul populației sărace a ajuns la 1,59 de milioane de persoane, dintre aceștia 351.000 fiind copii până în 14 ani.
Într-o lume politică plină de scandaluri, de suspiciuni și de o detașare evidentă a jucătorilor politici față de agenda cetățeanului, unii dintre dumneavoastră vă veți întreba de ce am adus această temă în discuție în fața Domniilor Voastre? Răspunsul meu este simplu: îi reprezint pe cetățenii Colegiului 6, Vrancea, și simt că trebuie să atrag atenția în legătură cu o problemă cu care ei se confruntă la nivel local, dar cu care societatea românească se confruntă la nivel național, și, mai ales, vreau să atrag atenția în legătură cu efectele generate de sărăcia lucie în care se zbat românii.
În acest sens, vreau să vă relatez despre fapta unui bărbat de 28 ani din municipiul Adjud care, pe data de 14 februarie 2010, a fost arestat după ce a încercat să tâlhărească, de foame, o bătrână. Bărbatul a intrat în casă peste vecina sa, căreia a vrut să-i fure mâncare. Când polițiștii l-au reținut, el a recunoscut fapta comisă, motivând că nu mai mâncase de două zile și s-a hotărât să caute mâncare în casa vecinei.
Pe data de 24 februarie, un alt bărbat, din comuna Ciorăști a fost arestat pentru că a intrat în casă peste o bătrână de 85 ani căreia i-a furat suma de 200 lei și mai multe haine. Exemplele pot continua.
Iată, stimați colegi, că sărăcia extremă pe care românii o simt în 2010 duce la gesturi extreme. Cele două bătrâne despre care v-am vorbit au scăpat cu viață din lupta cu foamea a unor concetățeni de-ai lor, dar, mai devreme sau mai târziu, foamea va ucide! Și toate aceste lucruri se întâmplă în 2010, „Anul european de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale”.
Preotul Joseph Wresinski, unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva sărăciei, cel care a fondat mișcarea ATD Fourth World, spunea „ori de câte ori un bărbat sau o femeie sunt condamnați să trăiască în sărăcie, drepturile omului sunt violate”. Eu spun că cei care condamnă concetățenii la sărăcie și foamete sunt cei care vor primi reversul acestui comportament, mai devreme sau mai târziu.
Am dorit să aflu ce fac actualii guvernanți pentru a limita acest fenomen care, așa cum ați putut afla, a crescut în 2009. Am citit, cu mirare, că pentru a lupta cu sărăcia „România are nevoie să reformeze sistemul de asistență socială și să vină cu măsuri concrete pentru sprijinirea familiilor tinere cu copii, care sunt cele mai afectate de criză”. Am citat din ministrul muncii, Mihai Șeitan, care a făcut aceste declarații la conferința națională de lansare a „Anului european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale”. Sublimă declarație! M-a adus cu picioarele pe pământ un titlu din presa locală de zilele trecute din Vrancea mea dragă. Titlul suna așa: „Săracii directori bogați ai PDL vor case de la ANL.” Adică directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică Vrancea și directorul coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea – tineri de peste 30 de ani, cu salarii de aproape 3.000 lei – doresc să primească locuințe sociale de la Primăria Focșani.
Citind articolul din cotidianul local am înțeles exact sensul declarațiilor ministrului muncii, care vrea sprijin pentru
familiile tinere „cele mai afectate de criză”! Evident, sunt familiile tinerilor directori ai PDL care, nu-i așa, trebuie protejați cât mai bine de criză, nu de alta, dar ar fi păcat ca asemenea somități în domeniu să dea piept cu vicisitudinile vremilor pe care le trăim!
Sărăcia și excluziunea socială sunt chestiuni cu care nu ne putem juca! La fel cum nu ne putem juca nici cu instabilitatea legislativă! Nu putem anunța astăzi că vom reduce sau vom anula alocațiile de stat pentru copii, iar mâine declarăm senin că nu avem în intenție să facem așa ceva.
Dreptul copiilor la alocațiile de stat este prevăzut în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, Constituția României și Legea nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului! Dar ce sunt toate aceste prevederi legale pentru un guvern care dă vina pe contabili pentru diminuările drastice de salarii ale bugetarilor? Vorbe în vânt și nimic mai mult!
De ce spun aceste lucruri? Același ministru al muncii afirmă, cu ocazia conferinței naționale de lansare a „Anului european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale” că nu crede „în eradicarea sărăciei, ci în reducerea acestui flagel, care se manifestă și în România”.
Cred că sărăcia și excluziunea socială reprezintă nu doar o problemă a individului, ci a societății în ansamblul ei, și ne afectează pe toți, pe toate planurile – politic, economic, cultural, social, moral și spiritual! Și mai cred că acest flagel nu poate fi eradicat cu amatori care au ajuns, printr-un concurs nefericit de întâmplări, să conducă Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Societatea românească trebuie să însemne mai mult decât o categorie foarte restrânsă de milionari și o categorie foarte răspândită de oameni sărăci care nu văd nicio perspectivă de a-și îmbunătăți traiul. Pentru a lărgi orizontul de așteptări al românilor care acum sunt pesimiști avem nevoie de profesioniști în vârful sistemului de protecție socială și de programe realiste, a căror aplicare să renască speranța de mai bine a zecilor de milioane de români care astăzi cred că țara merge într-o direcție greșită.
Le atrag atenția celor care guvernează România că politicile dumnealor în domeniul economic și social sunt dezastruoase și că numărul românilor care se vor declara săraci, la finele lui 2010, va fi mult mai mare decât al celor din 2009. Și mai vreau să le atrag atenția guvernanților asupra faptului că, odată cu creșterea numărului de săraci, va crește și numărul celor dispuși să își riște libertatea pentru o lingură de mâncare. Atunci nici toți SPP-iștii din lume nu îi vor scăpa pe cei responsabili de această situație de furia românilor!
*
## „Condamnați la supraviețuire”
Subiectul abordat de mine astăzi este unul de mare actualitate pentru românii care sunt preocupați de viața lor, de sănătatea lor și mai puțin de ceea ce se întâmplă în lumea politică sau în Parlament.
Ideea acestei declarații politice mi-a fost sugerată de mai mulți pensionari din orașul Panciu și din municipiul Adjud, din colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament. O bătrânică din Adjud mi-a spus că de la 1 aprilie nu mai poate obține rețete medicale gratuite pentru că medicii de familie nu se înțeleg cu Ministerul Sănătății și, prin urmare, refuză să mai scrie astfel de rețete. Fără să-mi facă un reproș, mai degrabă resemnată, bătrânica m-a întrebat: „Ce vină am eu că sunt bătrână și bolnavă? De ce trebuie noi, pensionarii, să fim mereu cei care tragem ponoasele atunci când Guvernul nu mai are bani de medicamente, atunci când Guvernul nu mai are bani de pensii, atunci când Guvernul nu se înțelege cu
medicii de familie? Ce vină am eu că din pensia mea de câteva milioane de lei vechi nu pot să cumpăr și medicamentele de care am nevoie ca să trăiesc, și pâinea de zi cu zi, lumina, întreținerea! De ce viața mea, la bătrânețe, nu poate fi liniștită și, în schimb, e plină de griji?”
În vorbele bătrânei am simțit toată durerea, toată suferința a milioane de oameni care nu mai înțeleg nimic, care nu știu la ce să se aștepte de la ziua de mâine. Am văzut disperarea a milioane de români care astăzi știu că au un salariu cu care își pot plăti ratele la bănci și pot asigura educația copiilor lor, iar mâine dimineață se trezesc cu noi taxe și impozite, în așa fel încât nu mai pot plăti ratele pe care le au, și abia dacă își mai pot trimite copiii la școală.
Am vrut să scriu această declarație doar pe tema sănătății și am vrut să vă aduc dumneavoastră în atenție ceea ce probabil că majoritatea știți deja: de la 1 aprilie 2010 sistemul sanitar e blocat! Pensionarii, bolnavii cronici nu mai beneficiază de rețete compensate sau gratuite! Oamenii care își drămuiesc și ultimul leuț din pensie vor trebui să facă o alegere fatală: cumpărăm medicamente ca să supraviețuim sau cumpărăm pâine ca să nu murim de foame? Din păcate, aceasta nu poate fi o alegere într-o țară care peste un an de zile va adera la spațiul Schengen!
Și totuși este țara noastră în care, de câteva luni de zile, lucrurile parcă au luat-o razna de tot! Prima dată au fost huliți pensionarii cu așa-zisele pensii nesimțite și, sub pretextul că acestea vor fi micșorate, Guvernul a redus toate pensiile! Au urmat apoi profesorii care, peste noapte, s-au trezit cu lefuri mai mici! Au venit și explicațiile: contabilii de la școli nu au știut să facă încadrările cum trebuie. O explicație jalnică, iar rezultatul s-a văzut: profesorii sunt în stradă și amenință că vor boicota închiderea anului școlar. Acum a venit rândul medicilor de familie să intre în malaxorul schimbărilor marca Boc și a „patrioților” UDMR-iști de la Ministerul Sănătății.
Când a fost numit ministru, Cseke Attila s-a bucurat de sprijinul și simpatia multor politicieni din România care afirmau despre Domnia Sa că este un tip în regulă. Și eu l-am creditat cu încrederea mea, mai ales că fusesem coleg de comisie parlamentară cu Atti.
La patru luni de la numire, singurul lucru pe care pot eu să îl spun despre Cseke Attila este că numele său se leagă de „taxa fast-food” și de protestul medicilor de familie care, nemulțumiți de contractul-cadru propus de minister, nu mai eliberează rețete compensate și gratuite către cetățeni. Sper doar că face aceste lucruri obligat de partenerii de guvernare de la PDL.
Și, de când m-am întâlnit cu bătrânica din Adjud, numele Cseke Attila îmi aduce aminte de întrebarea retorică a acesteia: „Eu ce vină am că medicii nu se înțeleg cu cei de la minister?”.
Și, stimați colegi, iată ce am descoperit, citind știrile de prin ziare? Aceeași întrebare retorică este și pe buzele premierului Emil Boc care, cu câteva ore înainte de Înviere spune că: „Nu este normal ca populația să aibă de suferit ca urmare a negocierilor pe care medicii de familie le poartă cu Ministerul Sănătății”, că „Ministerul Sănătății a stat în negocieri tot timpul și va negocia cât va fi necesar” și că „sper să se găsească înțelegere, pentru că nu e firesc ca oamenii să sufere din cauza negocierilor sau a birocrației”.
O declarație care pe mine, personal, m-a pus pe gânduri! O opinie a unui om care parcă nu ar avea în mâini frâiele acestei țări, ci ar fi portar la Palatul Victoria și, în pauzele lungi și dese, și-ar da și el cu părerea pe chestiunea conflictului medici de familie–minister!
Am scris această declarație în timp ce medicii de familie se întâlneau cu ministrul fast-food și în timp ce alți medici mărșăluiau între Ministerul Sănătății și Piața Universității, pe
trotuar, întrucât nu aveau aprobare pentru organizarea unui miting!
Probabil, pe viitor, nici alte categorii socioprofesionale nu vor mai avea voie să organizeze mitinguri de protest în Capitală pentru a nu-l deranja pe cel mai iubit dintre premieri, care acum e preocupat doar de ideea de a-și face blog și cont pe Facebook.
Probabil că, preocupat exclusiv de imaginea de lider politic competent, neaservit și vertical pe care Emil Boc vrea să și-o construiască în spațiul virtual, Domnia Sa uită să le explice oamenilor de afaceri de ce legile fiscale se schimbă de la o zi la alta, de ce pensionarii primesc pensii mai mici, de ce profesorilor nu li s-a mărit leafa, de ce medicilor de familie li se îngrădesc drepturile și, pentru că tot uită, cel mai bine ar fi ca aceștia să nu mai aibă nici dreptul de a protesta!
Și, pentru că am început această declarație politică referindu-mă la sănătate și la bătrânica din Adjud care mi-a spus ce are pe suflet și m-a rugat să fiu portavocea ei, vreau să termin referindu-mă tot la acest subiect.
Pe 7 aprilie 2010, Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății. În acest an organizația dedică ziua de 7 aprilie campaniei „1.000 de orașe – 1.000 de vieți” –, o acțiune care dorește să arate cum este îmbunătățită starea de sănătate a populației în zonele urbane! Să știți că și în România se derulează această campanie. Din păcate, ea a fost organizată doar în sediile Direcțiilor de Sănătate Publică, pe stradă. În orașe nu a ajuns niciodată, iar bătrânica din Adjud va avea și pe viitor aceeași întrebare: „Cu ce sunt vinovată că trebuie să aleg între a cumpăra medicamente, ca să supraviețuiesc, și pâine, ca să nu mor de foame?”
## „Acordul cu FMI – justificarea PDL pentru distrugerea României”
Trăim vremuri pe care niciunul dintre noi nu și le-ar fi dorit să le trăiască. Vremuri care aduc parcă în prim-plan poveștile bunicilor noștri despre foametea de după războaie.
Lumea a fost lovită de criză, dar parcă nicăieri în lume tragediile celor care trăiesc în aceste vremuri amare nu sunt atât de mari, atât de intense așa cum sunt cele din România, și parcă nicăieri în lume guvernanții nu și-au întors fața de la popor, așa cum au făcut-o cei care conduc astăzi România.
De șase ani de zile, Președintele României spune poporului cât de răi, de meschini, de lipsiți de profesionalism sunt medicii, magistrații, profesorii.
În ultimul an, vocea lui Băsescu a fost dublată de cea a lui Boc, care explică poporului ce pensii nesimțite au pensionarii acestei țări.
În ultima lună, Băsescu, Boc, deontologii PDL ne spun cât de incompetent este acest popor și cât de rău a fost croit sistemul acestei țări pe care ei, într-o formă sau alta, o conduc de șase luni de zile.
În ultima lună, discursul guvernanților PDL la adresa poporului a devenit din ce în ce mai virulent, din ce în ce mai critic și din ce în ce mai tragic pentru fiecare român în parte. Spun tragic deoarece este neplăcut să îți auzi conducătorii cum de dimineață până seara te fac prost, hoț, incompetent pe tine, românul simplu, românul care trudește pentru a-și plăti dările la stat, românul sărac, care îi ține pe ei în huzur.
Și, pentru că propaganda avea nevoie să funcționeze, pentru ca românul să mai înghită senin, calm toate jignirile, toate palmele Guvernului PDL, a fost inventată și motivația perfectă: FMI!
„Stimați cetățeni, sunteți proști, hoți, incompetenți și aveți și pensii nesimțite nu pentru că noi, cei de la PDL, credem asta despre dumneavoastră, ci pentru că așa ne-au spus cei
de la FMI, pentru că așa susține Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI pentru România” – aceasta este o strategie de discurs propagandistic cu care PDL speră să adoarmă, încă o dată, vigilența românilor și să înghețe la maxim dorințele acestora de a trăi bine!
De ce spun că este o strategie? Pentru că, din punctul meu de vedere, PDL este doar la începutul singurului plan pe care acest partid îl poate pune în practică, respectiv distrugerea României.
Acest plan a început să se aplice odată cu venirea la putere a Guvernului Boc și continuă. Singurul scop al planului este îmbogățirea peste măsură a clicii PDL și conservarea puterii cât mai mult timp! Deciziile de reducere a pensiilor și indemnizațiilor de șomaj cu 15% și a salariilor cu 25% reprezintă un pas important în acest plan! Dacă românii vor accepta să fie divizați și vor accepta să fie puși la jug pentru a trage căruța corupților din PDL cât mai mult timp, atunci înseamnă că ne merităm soarta, aceea de a fi în coada Uniunii Europene.
Personal cred că românii nu vor mai fi victime sigure ale acestui Guvern otrăvitor, ci vor realiza că sunt mai mult decât niște pioni pe tabla de șah a minților bolnave de la Cotroceni și Palatul Victoria și se vor revolta.
Se vor revolta împotriva deciziei aberante de a reduce numărul spitalelor cu 200. Pentru că este revoltător să știi că deși contribui la bugetul asigurărilor sociale nu poți beneficia de asistență medicală de specialitate.
Medicii și asistenții medicali, cei cărora Guvernul Boc le-a redus salariile de la începutul acestui an și cărora li se vor reduce din nou salariile cu 25% și cărora li se va închide și spitalul în care lucrează, sunt primii care ar trebui să protesteze, sunt primii care ar trebui să spună românilor că închiderea a 200 de spitale înseamnă condamnare la moarte pentru cei care fac un infarct sau suferă un șoc anafilactic. Personalul medical ar trebui să spună tuturor, și în special guvernanților, că nu avem suficient de multe ambulanțe pentru ca un bolnav care are nevoie de asistență medicală de urgență să o poată primi în timp util.
Tot medicii ar trebui să spună: Casa Națională de Sănătate, această bancă a sănătății, este ineficientă și produce mai mult blocaje în sistem, iar farmaciștii ar trebui să spună și ei același lucru. Și să mai spună că pensionarii cărora Guvernul PDL le ia 15% din pensie vor muri pentru că prețul medicamentelor este mult peste puterea lor de cumpărare.
La fel și profesorii, care ar trebui să spună țării întregi că nu sunt doar niște cetățeni care fac meditații după program, ci că sunt cei care asigură viitorul acestei țări. Profesorii, cei cărora Guvernul le-a redus salariul de la 1 ianuarie 2010 și le ia încă 25% din salariul deja ciuntit, sunt cei care ar trebui să le spună elevilor, părinților acestora, bunicilor că, atunci când salariul îți scade peste limita de suportabilitate, nu îți mai pasă de calitatea muncii pe care o prestezi și nu mai ai în tine puterea de a fi mândru că educi viitoarele generații ale României pentru că te gândești, înainte de toate, ce vei da de mâncare propriului tău copil și cu ce vei plăti întreținerea.
Profesorii, toate cadrele didactice trebuie să fie unite și să spună românilor că ei, la fel ca și medicii acestei țări, nu sunt „niște bugetari care trăiesc pe spatele oamenilor de afaceri”, ci sunt oameni care și-au dedicat viața studiului, salvării vieților și educării generațiilor viitoare, iar funcționarii din administrație, administrație căreia i se va mai retrage 0,3% din PIB, conform Acordului cu FMI, trebuie să spună că nu „taie frunză la câini”, așa cum crede Guvernul PDL. Funcționarii trebuie să spună românilor că ei sunt cei care scriu proiecte pentru atragerea de fonduri europene, atât de necesare dezvoltării comunităților locale. Administrațiile
locale trebuie să spună că ele sunt alături de oameni, cele care se gândesc la nevoile comunității, la faptul că tanti Sanda nu are bec în fața porții sau că Strada George Coșbuc din Panciu nu este legată la utilitățile publice: apă, canal, gaz. Administrațiile locale trebuie să mai spună că pentru ca nea Ion din Străoane să aibă ulița pietruită, iar strada Coșbuc să fie racordată la gaz și canalizare are nevoie de bani, bani pe care Guvernul PDL nu numai că nu îi alocă, dar îi mai și retrage de la nivelul acestora. Și trebuie să mai spună administrațiile locale încă ceva: că aparatul central al Guvernului PDL este stufos și incompetent și că le pune doar bețe în roate primarilor care vor să facă ceva în comunitățile lor.
Acesta este planul PDL de distrugere a României, acestea sunt metodele prin care vor aplica acest plan, iar strategia propagandistică, motivația este simplă: „Facem ce a cerut FMI. Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI pentru România este vinovat! Băsescu și PDL vă iubesc!”.
Înainte de a încheia, aș vrea să vă mai spun ceva! Vreau să aud și din partea PDL și a clicii lor corupte răspuns la câteva întrebări care ar putea reprezenta soluții de scoatere a României din criză, cu sau fără sprijinul FMI.
Prima întrebare: de ce România nu a atras decât 7% din cele 30 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană i-a pus la dispoziție în perioada 2007–2013? Oare 30 miliarde euro gratis de la Uniunea Europeană nu reprezintă mai mult decât 20 miliarde euro împrumutați de la FMI?
A doua întrebare: de ce Guvernul PDL nu a început restructurarea administrației centrale de la 1 ianuarie 2010 și de ce acum, la 15 mai 2010, nu le este prezentată românilor o strategie unitară prin care și guvernanții se sacrifică pentru popor, și nu doar cer sacrificii de la popor?
A treia întrebare: de ce nu renunță Guvernul PDL la fondurile alocate achizițiilor publice? Achiziționarea de laptopuri și mașini în valoare de 120 milioane euro, de la 1 ianuarie 2010 și până în prezent, este mai necesară decât realizarea de autostrăzi, decât branșarea străzilor, a cartierelor la gaz, apă curentă sau canalizare? Răspunsul ne-a fost dat de PDL! Da, clientela politică care roiește la București în jurul ministerelor și Președinției este mai importantă decât nevoile lui nea Ion din Străoane sau a celor de pe strada George Coșbuc din Panciu.
În încheiere, vreau să le spun românilor că Acordul cu FMI este doar justificarea PDL pentru distrugerea României! Fac un apel la români și le cer să nu se lase pradă ușoară în mâna Guvernului otrăvit al PDL. Hai România!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.