„Liderul U.D.M.R. Markó Béla continuă seria atentatelor la Constituția României. El invocă, înainte de a se fi produs, precedentul Kosovo drept argument pentru intervenția Uniunii Europene în favoarea enclavizării și bantustanizării statului național unitar.”
În pofida temperaturilor scăzute, mințile încinse ale radicalilor extremiști dintre concetățenii noștri de naționalitate maghiară continuă să lucreze împotriva ordinii constituționale a statului român.
Ca să nu treacă nici prima lună a anului 2008 fără a adăuga o nouă filă în cronica subminării fundamentelor constituționale ale României, distinsul nostru coleg de Parlament, domnul senator Markó Béla, nici nu a așteptat ca precedentul Kosovo să se consume, pentru că, iată, l-a și invocat, interpretându-l drept expresia disponibilității, dacă nu chiar a obligației Uniunii Europene de a interveni în „chestiunea vulnerabilă” a secuilor din România și a le recunoaște autonomia.
Ședința Consiliului Reprezentanților Unionali ai U.D.M.R., care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie a.c. la Târgu-Mureș, a fost folosită de domnul Markó Béla pentru a invita „demnitarii unguri din secuime” să „analizeze cu foarte mare atenție și să vadă toate fațetele acestei probleme (n.n.: valorificarea precedentului Kosovo în vederea enclavizării României) despre care în U.D.M.R. se vorbește încă prea puțin”, a mai subliniat colegul nostru parlamentar.
Putem înțelege că U.D.M.R.-ul a intrat într-un declin de legitimitate din partea concetățenilor noștri unguri. A avut grijă de asta și președintele României, Traian Băsescu, prin modul în care și-a exercitat funcția de mediere între U.D.M.R. și Uniunea Civică Maghiară – o organizație rivală și până mai ieri fără recunoaștere legală –, dar care, iată, într-un context cum nu se poate mai nepotrivit, a fost înregistrată ca un nou partid politic nu numai pe criterii etnice, ci și cu scopuri revizioniste lipsite de echivoc.
Un fapt este însă peste înțelegerea noastră: acela că domnul Markó Béla nu a ezitat să recurgă la un precedent Kosovo, în condițiile în care acesta nu anunță nimic bun pentru stabilitatea și pacea regională, și chiar mult mai departe de Balcani.
„Da, Kosovo ne trebuie nouă!” a instigat în adunări publice din România, în urmă cu câțiva ani, un extremist venit de la Budapesta, pe numele lui Zsolt Bayer, care, de altfel, a și fost declarat persoană indezirabilă și expulzat, deoarece își chema conaționalii în România să-și „cucerească libertatea cu Kalașnikovul, prin vărsare de sânge”.
Acum ne apare cu claritate în ce linie de continuitate a neorevizionismului maghiar se înscrie și președintele U.D.M.R.!
Instigatorul expulzat chema atunci la arme și la sânge, precum în Kosovo. Senatorul Markó Béla invoca același Kosovo, în care un terorist internațional notoriu și-a rebotezat organizația teroristă în „Partid Democratic”, drept precedent
pentru împlinirea idealurilor autonomist-revizioniste ale U.D.M.R.
Să înțelegem că în România evoluțiile vor fi în sens invers, respectiv U.D.M.R.-ul se va recicla în organizație teroristă pentru bantustanizarea României?!
„Prefață la declinul supraguvernării lui Traian Băsescu” Ne-a stat în practica anterioarelor noastre declarații politice să evaluăm periodic rezultatele guvernării portocaliilor asupra națiunii române, o națiune obișnuită de istorie cu cele mai sumbre așteptări.
Într-unul din bilanțurile noastre, am asemuit dictatura alianței de putere, între timp destrămate, cu o ciumă portocalie care s-a revărsat devoratoare peste spiritul, viața, valorile și tradițiile comunității naționale, pârjolind totul cu minciunile politice înălțate la rang de virtute.
Sistemul axiologic al corifeilor ideologiei metise democratliberale, cocoțați în jilțurile palatelor războinice, s-a dovedit a fi bazat pe lipsa oricărei filozofii morale ori culturi politice. Adică, pe nimic! Vidul de doctrină politică al actualei puteri a fost invadat și ocupat până la suprasaturație de sămânța buruienilor repede crescătoare a intereselor nelegitime și imorale ale clientelei politice finanțatoare, ale căror conflicte economico-financiare ireductibile au rupt alianța portocaliilor, devenită nefuncțională în planul guvernării.
Din 29 decembrie 2004 și până la această dată din anul de grație 2008, contribuabilii actualei puteri și lumea interesată de ce se întâmplă în România au avut parte de cele mai absurde, incredibile și senzaționale scandaluri politice. Trendul ascendent periculos al ultimelor evoluții nu numai că demonstrează cum Traian Băsescu își forțează o nouă suspendare, dar mai obligă pe orice creștin de bună credință să se întrebe ce mari și de neiertat păcate am săvârșit ca popor pentru a avea parte de asemenea conducători.
Cu cine s-a adunat Traian Băsescu să conducă România, dacă nici nu se acomodase bine la Cotroceni și a declarat război propriilor aliați?
Pe cine a mințit și înșelat, mai corect spus, trădat, Traian Băsescu când, asemenea aventurierilor politici de duzină, s-a prezentat în fața alegătorilor cu o alianță în care n-a crezut niciun moment?
De la tentativele de impunere a demisiei premierului pe care personal l-a predesemnat și de modificare a configurației parlamentare democratic constituite și până la una dintre cele mai recente practici politice ale lui Traian Băsescu, recursul la instrumentele regimului comunist pe care l-a condamnat, pentru a-și elimina adversarii politici, ne-a fost dat să avem parte de cele mai îngrijorătoare și grave involuții ale mediului politic românesc de la dictatura carlistă și până în zilele noastre.
Bilanțul celor peste trei ani de mandat ai actualului președinte al României are reperele nedemnității de a fi consemnați în istoria națională pozitivă: scandalurile, minciunile, înșelătoriile, dezinformarea opiniei publice, combinațiile oculte cu teroriștii și protecția instituționalizată a clanurilor mafiote fidele, care au fost cadorisite cu numeroasele contracte de spoliere a bugetelor administrațiilor locale, bașca resuscitarea statului polițienesc și a instrumentelor sale de teroare: delațiunile, dosarele, amenințările și înscenările juridiciare.
Părăsit de o întreagă echipă de consilieri, unii acum pe cale de a-i deveni interesanți și redutabili critici, apoi adversari, Traian Băsescu, în încercarea disperată de a nu fi
părăsit și de partidul său, a forțat fuziunea acestuia cu grupul disident, trădător al Partidului Național Liberal, sperând, în degringolada sa, că și-a creat un partid mai puternic și mai loial. Diversiunea politică a fost codificată: „Partidul Democrat Liberal”, asemenea partidului naționalist-extremistului rus Vladimir Jirinovski.
Aparențele, oricât de mare aură de credibilitate li s-ar crea, ele se dovedesc, până la urmă, înșelătoare. Misiunea politică a Partidului „Diversionist” Liberal (prezidențial) este și ea pe măsură: compromiterea liberalismului prin formalizarea doctrinară a practicilor totalitariste ale mentorului său și pregătirea unei lovituri de stat așa-zis constituționale, după modelul înaintașului său, führerul care a ucis Republica de la Weimar, în numele unei noi ordini, ordinea de „drepți” a statului polițienesc!
Dacă scandalurile anului 2007 au stat sub semnul „bilețelelor” și al „rezoluțiilor prezidențiale”, cu dedicație, anul electoral 2008 a început sub zodia cârtiței, care a scos la lumină, din tenebrele secretelor prezidențiale de „50 de ani”, stenograma unei convorbiri mult prea amicale dintre un terorist internațional și anchetatorul său, stenograma în care un anume „Domn profesor” este arătat în întreaga complexitate a persoanei sale, aceea de șef suprem al serviciilor secrete, scenarist, regizor și principal interpret în cel mai palpitant horror politic românesc anunțat pentru campaniile electorale ale anului: „Teroriștii lui Băsescu”.
*
„Salvarea dreptei prin măsuri de stânga – falimentul șarlataniei politice «Să trăiți bine!»”
Erorile de strategie și tactică politică ale partidelor – de la putere sau în opoziție – au generat un guvern care conduce România, aflându-se într-o obscură minoritate sau această nefirească stare de fapt, devenită un fel de a doua natură a vieții politice românești, este rezultatul perpetuei subminări a echilibrului politic de către cetățeanul Traian Băsescu, care-l pune pe președintele Traian Băsescu în permanent conflict cu Constituția și valorile sale supreme?
Întrebarea nu este un exercițiu de retorică. Dimpotrivă, este marea problemă a democrației originale românești, pe care clasa politică trebuie să o rezolve în acest an electoral.
A devenit, de la începutul noului sezon politic, aproape un laitmotiv confiscarea dreptei de către Traian Băsescu. Cel puțin așa susține majoritatea analiștilor „tolstoiști”, care ne inundă casele pe toate canalele de televiziune. În opinia noastră, Traian Băsescu a confiscat mult mai mult. A confiscat tot ce mai rămăsese neadjudecat de fostul regim politic pe care l-a condamnat cu „vehemență proletară”, prin mintea și condeiul descendenților celor mai veritabili ideologi staliniști. El a confiscat până și dreptul nostru de a gândi altfel decât în viziunea sa. O viziune fără valori politice și, de aceea, mult prea des schimbătoare pentru a putea edifica stabilitatea politico-economică ori constitui un temei solid al coeziunii și păcii sociale.
Coaliția politică creată de Traian Băsescu și-a făcut un titlu de glorie din cota unică de impozitare, o măsură în beneficiul exclusiv al celor mai favorizați, dar care nu a oferit nimic majorității mute și sărace a românilor.
„S-a chivernisit bugetul”, mai spun susținătorii taxei unice. Da, un buget cu multe buzunare deschise pentru mâinile lungi ale clienților politici ai puterii, dar care se dovedește lipsit de resurse pentru susținerea unor programe economice de dezvoltare durabilă.
Odată spartă coaliția de putere, partidul de dreapta al președintelui Băsescu a trecut în opoziție la un alt partid de
dreapta, cel al premierului Tăriceanu. Schimbare totală, la 180 de grade: găselnița cotei unice a devenit o aberație liberală. De ce? Au început „democrații liberali” să vadă altfel România? Că deciziile postaderare, când ești incapabil să atragi fonduri structurale, au impact social insuportabil?
Țăranii o duc prost. Intelectualii o duc prost. Muncitori nu mai avem, fiindcă s-au apucat de bătut drumurile Europei. Pensionarii o duc din ce în ce mai prost sub stresul zilnic al scumpirilor. Tinerii – care nu sunt băieți de bani gata – o duc și ei tot prost. Profesorii nu o scot nici ei la capăt. Pentru medici se intenționează legalizarea șpăgii... Cine nu are nevoie de ajutor în România? Aceasta a fost viziunea în care Băsescu ne-a urat tuturor „Să trăiți bine!”?!
Guvernul, ca să reziste, să atenueze iminența exploziilor sociale și să câștige bunăvoința puternicei opoziții de stânga, a acceptat preluarea și implementarea unor măsuri din platforma social-democraților. Nu am câștigat noi, socialdemocrații, din această manevră tactică. Au câștigat, în primul rând, segmentele populației care au beneficiat de aceste măsuri. A câștigat, pe termen scurt, și partidul premierului, care și-a adjudecat, în exclusivitate, meritul a ceea ce, în fapt, opoziția social-democrată i-a impus Guvernului, în schimbul susținerii parlamentare.
Liberalii, spre deosebire de democrații-liberali, încearcă să fie consecvenți cu ei înșiși. Cel mai recent exemplu al acestei consecvențe îl constituie taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. O măsură a dreptei liberale, pentru care, acum, dreapta democrat-liberală pune Guvernul sub amenințarea unei moțiuni simple.
Ce strategie avansează dreapta pentru anul electoral 2008? Una pur social-democrată: subvenții în agricultură și cercetare, investiții masive în sănătate, impozit progresiv, solidaritate socială. Ne-au copiat toate panourile de publicitate electorală.
Dacă măsurile de stânga au ajuns salvarea dreptei, atunci nu ar fi mai nimerit ca această dreaptă slabă și nevolnică ideologic să-și reconsidere doctrina și să-și definească identitatea în marea familie a Internaționalei Socialiste?
*
„Despre vinovățiile românilor, nihilistul Traian Băsescu, doctrina dictaturii prezidențiale și un pachet politic excepțional în rol de arbitru electoral”
În opiniunea subdezvoltată filozofic, politic, juridic, moral și cultural a lui Traian Băsescu, românii, dragii lui români, adică noi, fără dânsul, stimați concetățeni, vom fi purtătorii grelei poveri a vinovăției că am fost blagosloviți de întâistătătorul cetății cu o guvernare nevolnică și un primministru cu care el se află într-un război total și personal.
Președintele nu are Guvernul și Parlamentul pe care și le-a dorit. Vinovații nu pot fi decât alegătorii, care nu s-au lăsat înșelați de impostura politică și a căror rațiune în fața urnelor i-au dat opoziția în măsură să-i bareze ambițiile și să-i cenzureze elanul cu care se pregătise să-și instaureze propria dictatură.
Orice observator atent al realităților noastre politice nu poate să nu sancționeze derapajul tot mai adânc și periculos al omului din fruntea statului și a oștirii în smârcurile totalitarismului fascistoid.
Client recidivist al Consiliului Național al Antidiscriminării, Traian Băsescu și-a probat, în deciziile acestui organism, nu atât niște tare caracteriale și deficiențe de educație, cât mai ales nativitatea sa ireductibilă pentru forța și violența politică.
Convertirea nativității lui Băsescu în teorie și practică politică are nevoie, în condițiile de mediu politic ale mileniului
trei, de suport doctrinar. În acest scop, o duzină sau mai multe de mercenari pseudointelectuali din așa-zisa nouă elită a dreptei românești, în realitate o reminiscență a cominternismului încă întârziat pe meleagurile românești, s-au pus, cu arme și bagaje, în slujba chiriașului palatului din dealul Cotrocenilor. Nu de alta, dar tot acolo este și „Bulevardul Geniului”, de unde ei speră să capete sclipirile de care duc lipsă.
Condotierii lui Băsescu sunt reprezentanții cei mai expresivi ai intoleranței ideologice, fiindcă ei nu pot tolera ceea ce lor le lipsește. Înconjurat de acești nihiliști, cetățeanul-președinte decide și acționează în numele ideologiei nimicului, adică distructiv, ca un „Gică-contra” de anvergură națională.
Spectacolele la scenă deschisă și în _prime time_ ale președintelui „Gică-contra” încep să devină monotone, cu aceeași intrigă și aceleași personaje! Cum românii nu duc lipsă de inteligență nativă, ei încep să se întrebe cine-i șarlatanul hoț de voturi și amnezicul de promisiuni? Când își răspund, înțeleg că au fost păcăliți și, pentru asta, marele bun-simț îi face să se simtă vinovați în fața urmașilor, vinovați de „marile schimbări” aduse de Băsescu și primul său ministru: schimbarea competenței pe incompetență, a legii pe haos, a ordinii interne pe anarhia administrativă. Normalitatea a fost dată pe scandaluri, iar scandalurile se țin lanț de mai bine de trei ani.
Neîndoielnic ajuns la putere prin fraudă electorală, folosindu-se de masa de șoc a sutelor de mii de membri ai M.I.S.A. și ai altor O.N.G.-uri, Băsescu a strigat primul: „Hoții!” Este și acesta unul dintre marile paradoxuri ale democrației. Deși mai gravă decât multe crime penale, iresponsabilitatea politică nu se pedepsește. Consecința: nebunii politici ajunși în instituțiile puterii le remobilează în ospicii și ne conduc destinele de acolo.
Românii să fie oare de vină? Numai lor li se întâmplă? Ce a făcut președintele în exercițiu în mai bine de trei ani de mandat?
A pus în mișcare cel mai vast și monstruos angrenaj politico-polițienesc de distrugere a competiției politice din partea celui mai redutabil adversar: Partidul Social Democrat.
A instrumentat, prin culisele serviciilor secrete și ale Departamentului Național Anticorupție, căruia îi lipsește un ochi, aude numai cu o ureche și gândește cu capul lui Băsescu, dosare penale cu substrat politic, bazate doar pe interceptări, filaje și aproximări informative din partea unor instituții care funcționează într-un stat proclamat de drept și democratic, dar în virtutea inerției periculoase a mentalităților din trecut.
Să fie românii vinovați de teama că Partidul Prezidențial Băsescu (deocheat-liberal) ar putea fi învins în viitoarele alegeri?
Din cauza unui astfel de sentiment de vinovăție națională a fost transformat Departamentul Național Anticorupție într-un parchet politic excepțional, cu care președintele să arbitreze pe ringul bătăliilor electorale?
Nu! Românii nu pot fi vinovați nici de tupeul prezidențial de a refuza să ne spună ce secrete terifiante a ascuns pentru 50 de ani despre afacerile sale cu rețeaua teroristului Abu Sahar, cu ticăloșitul (n.n.: în România) de Omar Hayssam și „cinstitul” Mohamad Yassin. De vină sunt cei care la Cotroceni folosesc hârtia igienică pe post de șervețele, deprinzându-l pe președinte să se folosească de Constituție în locul hârtiei igienice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.