Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Declarații politice
Corneliu Florin Buicu
Discurs
„Locuințe pentru tineri”
Lipsa locuințelor este una dintre problemele majore cu care se confruntă societatea și în special tinerii care sunt la începutul întemeierii unei familii, la începutul carierei, sau specialiștii care sunt forțați de împrejurări să activeze în alte zone decât cele natale. Veniturile mici nu permit achiziționarea de locuințe prin credite bancare, mulți tineri alegând și sperând să obțină o locuință prin programul Agenției Naționale de Locuințe gestionat de autoritățile locale. În anul 2012, în cadrul Programului de construcție a locuințelor destinate tinerilor și implementat de ANL a fost semnat un protocol de colaborare între ministrul sănătății și ministrul dezvoltării privind realizarea de locuințe pentru specialiștii din sănătate, un subprogram care se ocupă de construcția locuințelor în regim de închiriere de care pot beneficia medicii rezidenți și alți tineri specialiști. Acest program s-a dorit a veni în sprijinul medicilor rezidenți și al specialiștilor cărora veniturile nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. Până în prezent s-au construit locuințe pentru tinerii care vor alege să activeze în mediul rural, în cadrul instituțiilor de stat în județele Bacău, Cluj, Iași, Suceava, Timiș, Sibiu și Cluj. Aștept cu nerăbdare și prezența județului Mureș. Cu toate că numărul rezidenților este mult mai mare decât posibilitățile acestui program, este un pas care vine în sprijinul lor, ce le permite să locuiască acolo unde fac pregătirea, cu costuri minime. Mulți medici cer transferul din unitățile unde sunt rezidenți tocmai din aceste motive locative. Îmi exprim dorința de a exista și în alte centre universitare astfel de spații ANL care să fie puse la dispoziția tinerilor ce își continuă studiile într-o specialitate. În prezent procedura de atribuire se efectuează numai prin autoritățile locale. Consider ca fiind necesară modificarea legii, în sensul ca modul de atribuire să permită gestionarea spațiilor și de către entitățile publice și voi urmări modificarea acesteia în consecință.
Continuând în aceeași notă, recent, am depus la Senat, alături de alți 17 colegi, o propunere legislativă pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Modificarea se referă practic la modificarea textului de lege privind suprafața atribuită tinerilor din mediul rural, în sensul reglementării posibilității de creștere a suprafeței care poate fi cumpărată de la 500 mp la 1.000 mp. Acest lucru este necesar, având în vedere că în mediul rural locuința trebuie să aibă și adăposturi pentru lemne, pentru furaje, pentru animale etc.
Să fii la început de carieră în zilele noastre este o adevărată provocare. De aceea, ar trebui ca noi, toți cei care avem un cuvânt pertinent de spus, să venim cu tot ceea ce putem în sprijinul tinerilor, pentru a le putea crea condiții avantajoase de a avea un loc de muncă, de a obține o locuință și de a investi în ei pentru că investim astfel în bătrânețea noastră.