Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelică Iacob-Strugaru
Discurs
„Lumea nu a ieșit din logica bipolarismului!”
Nu cred că poate cineva afirma că nu a fost o onoare deosebită pentru România faptul că zilele trecute țara noastră a fost gazda Adunării Parlamentare a celei mai puternice alianțe de securitate din lume, Alianța NordAtlantică.
Dacă în urmă cu douăzeci de ani preocupările statelor democratice care alcătuiau la acel moment alianța erau centrate în jurul misiunii propagării democrației pe glob, se pare că la ultima întâlnire mare parte a discursurilor au fost ghidate de o logică ce domina relațiile internaționale înainte de căderea zidului Berlinului.
O astfel de alunecare către o miză ce nu ar trebui să existe a fost determinată de recentul acord bilateral românoamerican, de a amplasa un sistem defensiv, antirachetă, în localitatea Deveselu din județul Olt.
Reacțiile uneori vehemente ale participanților la summit mă îndreptățesc să mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în locul unui sistem exclusiv defensiv ar fi fost instalat un sistem militar cu potențial de răspuns, ofensiv.
Cred cu toată convingerea că Europa, Rusia și Statele Unite trebuie să aibă o misiune mult mai importantă în noul
mileniu. Marile puteri economice și militare ar trebui să-și concentreze eforturile către acele părți ale globului unde statul de drept și respectarea drepturilor și libertăților ființei umane sunt numai deziderate.
Alianța Nord-Atlantică ar trebui, de asemenea, să se concentreze către reducerea înarmării la nivel global, mai ales în anumite zone ale planetei, acolo unde principiile democrației sunt încă necunoscute, iar cursa înarmărilor este politică oficială de stat.
Aș mai avea curajul să afirm că acele voci care s-au temut atât de mult de sistemul defensiv de la Deveselu ar trebui să fie mult mai preocupate de alte amenințări la adresa securității mondiale, cum ar fi penuria de alimente și apă în zone din ce în ce mai extinse ale globului, precum și degradarea fără precedent a condițiilor mediului natural, cel care ne susține tuturor existența.
Lumea trebuie să abandoneze definitiv logica bipolarismului și să privească la amenințările reale care pândesc umanitatea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.