Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Claudia Boghicevici
Discurs
„Luna octombrie – lună declarată pentru lupta împotriva cancerului la sân”
Anual, octombrie este o lună maraton, când eforturile unor organisme de pe plan local militează pentru lupta împotriva acestui flagel decimator care este cancerul. Denumită și luna roz, această lună de toamnă iată că vine să conjuge eforturi de speranță la viață.
Aș dori să ne numărăm și noi printre militanții acestei acțiuni și aș mai dori să ne depășim acest statut prin măsuri și acțiuni concrete de prevenire a cancerului la sân. Ultimele statistici sunt îngrijorătoare: o femeie din opt suferă de cancer la sân. Cu cancerul nu se glumește. Netratat, poate duce la consecințe devastatoare: pierderea sânului sau chiar moarte. Gândiți-vă că incidența cancerului nu alege grupe de vârstă. Printre victime se află mame tinere și bunice care și-ar mai putea îngriji nepoții. Realitatea e dură: cancerul nu iartă, iar în cele mai multe cazuri boala apare în stadii în care nu mai poate fi tratată.
Consider că sunt suficiente motive ca această realitate crudă să fie tratată cu foarte multă responsabilitate de către noi. Ne alăturăm celor care au dat startul acestei campanii de luptă împotriva cancerului la sân pe parcursul acestei luni. Dar, dincolo de acest pas, este important să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru implementarea unui sistem de monitorizare a sănătății sânilor, în special la femeile cu vârsta de peste 35 de ani. Statistic, pentru a fi depistat la timp și tratat cu eficiență, controlul medical se impune o dată la șase luni. Cum bine cunoaștem, e mai ușor să prevenim decât să tratăm. Gândiți-vă la soțiile, mamele, prietenele dumneavoastră. Gândiți-vă că pentru orice femeie consecințele cancerului nedepistat la timp sunt devastatoare.
Tocmai pornind de la aceste premise, în cadrul Ministerului Sănătății se pot găsi soluții. Soluții pentru viață, soluții pentru femeile din preajma noastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.