Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dorel Gheorghe Căprar
Discurs
„Lupta împotriva abandonului școlar, o datorie a clasei politice”
Nu este un secret faptul că România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al ratei de abandon școlar. Este o statistică care ar trebui să ne îngrijoreze și apoi să ne impulsioneze să facem mai mult pentru tinerii care preferă să abandoneze școala, din care doar 2% se regăsesc apoi în forme organizate de muncă, restul ajungând să-și rateze viitorul. Ne situăm pe acest loc „fruntaș” cu un procent de 19%, față de o medie europeană mai mică de 13%, în cazul elevilor cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Pedagogii și sociologii spun că, în majoritatea cazurilor, de vină este sărăcia. Dar nici școala nu este pregătită să-i ajute pe acești copii. Prin politici sociale putem face ca România să nu mai fie țara unde un copil din cinci, în anii de liceu, abandonează sistemul educațional.
Pentru aceasta, Guvernul Ponta a lansat anul trecut Programul privind transportul elevilor din mediul rural. Programul național de achiziționare și repartizare a unor microbuze școlare este gândit în favoarea elevilor, ca o măsură guvernamentală de facilitare a condițiilor de învățământ în mediul rural și pentru a preveni abandonul școlar. Cu ajutorul acestor microbuze noi, copiii ajung la școală în condiții foarte bune, la timp și în siguranță. Este o investiție importantă pe care Guvernul o realizează, așteptată în toată țara. Am urmărit personal ca solicitările administrațiilor locale din județul Arad să fie onorate, fără să ținem cont în niciun fel de criteriul politic. Trebuie să înțelegem că aici este vorba despre interesul elevilor, care este foarte important pentru noi, ei însemnând viitorul acestei națiuni.
În sensul ridicării calității învățământului, dar și al combaterii abandonului școlar, Guvernul Ponta a decis să acorde din acest an gradațiile de merit în învățământ. Asta înseamnă că cei mai buni profesori, câteva mii la nivel național, vor beneficia de un plus de 25% la salariu. Creșterea salariilor în învățământ este un instrument de creștere a calității actului didactic, prin păstrarea și atragerea oamenilor de valoare în sistem. După ce au fost majorate salariile profesorilor debutanți, se reintroduc și gradațiile de merit.
O altă măsură de stimulare a scăderii cuantumului abandonului școlar a fost ca, începând cu finele anului trecut, familiile cu un venit lunar de până la 530 de lei de membru să primească un ajutor de 42 de lei pentru fiecare copil, în timp ce alocațiile de stat pentru ceilalți copii să fie limitate la nivelul actual.
Sunt doar câteva dintre măsurile luate de Guvernul PSD, însă vă cer, stimați colegi, ca fiecare în colegiul dumneavoastră să vă intensificați lupta pentru combaterea abandonului școlar în rândul copiilor.
Avem obligația, ca oameni politici, să contribuim decisiv la sănătatea educațională a națiunii, să fim pionii care impulsionează în mod ferm eliminarea abandonului școlar într-o țară în care – se știe – învățământul preuniversitar este gratuit.