Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelică Iacob-Strugaru
Discurs
## „Lupta împotriva evaziunii fiscale”
Constatăm pe zi ce trece că banii colectați la bugetul de stat nu sunt deloc suficienți, iar proiectele pe care le-am promis, fiecare dintre noi, electoratului nostru din colegii sunt din ce în ce mai greu de realizat.
Mai mult, pentru a putea menține funcțiile principale ale statului ne îndreptăm cu fiscalitatea, cu penalitățile și cu termenele tot împotriva celor de bună-credință, tot împotriva celor care găsesc mai profitabil să rămână în economia oficială, tot împotriva celor care plătesc.
Viciilor fiscale acumulate în ultimii douăzeci de ani, li s-au adăugat acum și problemele crizei economice. Astfel, din ce în ce mai mulți agenți economici găsesc tertipuri contabile pentru a evita impunerea.
Oricât de mult ne-am dori dezvoltarea sănătoasă a economiei românești, ea nu se poate realiza în condițiile unei evaziuni fiscale extrem de ridicate. Evaziunea fiscală este și va rămâne unul dintre cei mai puternici factori perturbatori la adresa concurenței loiale din România, iar diminuarea ei ar trebui să reprezinte obiectivul principal al oricărei politici economice. Afacerile care se vor baza doar pe avantajul evazionistului nu sunt afaceri care vor rezista în timp concurenței pieței.
Știu că ceea ce voi spune va stârni puternice valuri de protest, însă nu mai putem accepta ca anumite sectoare să rămână în procente de peste 50%, chiar 60% în afara economiei oficiale. Este vorba de sectorul panificației, alte ramuri de producție și distribuție ale unor produse agroalimentare, servicii de turism, de transport de marfă, transport de călători și lista poate continua.
Mulți vor spune că piața e prea slabă și că o acțiune severă va omorî mulți agenți economici. Le voi spune că, fără un buget solid, Guvernul nu-l va putea sprijini pe niciunul dintre ei: nici sectorul panificației, nici morăritul, nici serviciile de turism, transporturi de marfă, de călători.
Cred că provocarea crizei care dă semne că vrea să plece, să ne aducă cu picioarele pe pământ și să-i tratăm cu aceeași unitate de măsură pe toți agenții economici români. Mai mult, aș dori să-i stimulăm și să-i ajutăm pe cei care doresc să rămână în economia oficială, dar care din cauze neimputabile lor, pe termen scurt, se află în impas.
Când Ministerul Finanțelor Publice ne va anunța venituri de 40–42% din PIB, atunci cu siguranță vom putea să ducem la capăt și proiectele demarate, dar să și sprijinim, direct sau indirect, sectoarele strategice ale economiei românești.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.