Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iunie 2018
other · respins
Cristina Elena Dinu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Lupta împotriva fumatului, o datorie pentru sănătatea copiilor noștri”
Am participat, săptămâna trecută, la masa rotundă organizată la sediul Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților care a avut ca temă „Tutunul distruge inimi! Respiră sănătate!”
Dezbaterea a fost organizată de Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Pneumologie și Fundația Română a Inimii cu prilejul Zilei mondiale fără tutun, marcată în fiecare an pe 31 mai, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, încă din 1987.
Revin cu acest subiect, al luptei împotriva consumului produselor din tutun, deoarece, în calitate de medic, dar și ca parlamentar, am obligația să trag un semnal de alarmă asupra problemelor de sănătate, asupra riscurilor asociate fumatului și să militez pentru adoptarea unor măsuri eficiente pentru a reduce acest consum.
În acest an, atenția se îndreaptă către ucigașul nr. 1 al omenirii, bolile cardiovasculare, pentru care fumatul reprezintă un risc redutabil.
Avem obligația să tragem un semnal de alarmă în acest sens și să sporim prin orice mijloace gradul de conștientizare a riscului indus de fumat pentru bolile cardiace, accidentul vascular cerebral și alte boli ale aparatului circulator, care reprezintă, în ansamblu, principalele cauze de deces din lume.
În România, 62% din cauzele de deces sunt reprezentate de bolile cardiovasculare, iar fumatul și expunerea la fum cresc de patru ori riscul apariției acestor boli.
Conform unor statistici din anul 2016, în România un număr de 3.818.000 de persoane cu vârste de peste 15 ani și 28.000 de copii cu vârste de 10-14 ani fumau zilnic, iar peste 100 de persoane mureau, tot zilnic, din boli cauzate de fumat.
Știu că este un subiect sensibil, dar trebuie să fim uniți în această campanie de conștientizare a riscurilor provocate de tutun și în promovarea politicilor publice în vederea renunțării la tutun.
România și-a asumat unul dintre cei mai importanți pași înainte în vederea protejării sănătății publice, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 15/2016, care modifică și completează Legea nr. 349/2002, prin care se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locuri de joacă pentru copii. Iar rezultatele s-au văzut. După numai șase luni de la implementarea legii, numărul cazurilor internate a scăzut cu procente între 5,4% și 11,5% pentru bolile cardiovasculare și accident vascular cerebral și cu 2% până la 5% pentru exacerbările BPOC, ale astmului și infecțiilor respiratorii superioare.
Sunt rezultate încurajatoare, dar lupta este departe de a fi terminată, deoarece ne confruntăm cu o promovare ostentativă a unor noi produse din tutun: țigara electronică și tutunul încălzit.
Este o promovare agresivă, căreia îi cad victime în special copii și tineri, iar pentru noi, cei care trebuie să avem grijă de sănătatea lor, este o obligație de a găsi mijloace noi, de a face modificări legislative astfel încât să soluționăm această problemă urgentă de sănătate publică reprezentată de consumul de tutun, în special în rândul adolescenților și al tinerilor.