Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Georgian Pop
Discurs
„Lupta împotriva sărăciei – o prioritate pentru Europa”
Anul 2010 a fost declarat Anul European pentru Combaterea Sărăciei și Excluziunii Sociale. Sărăcia înseamnă lipsa banilor pentru hrană și îmbrăcăminte, lipsa unor condiții de trai decent, lipsa unui adăpost, dar poate însemna și o serie de probleme precum sănătate precară, accesul redus la servicii medicale, la educație, pregătire profesională, supraîndatorare etc.
Construcția europeană are la bază principiul solidarității și al coeziunii sociale. Având la bază aceste fundamente, statele membre și instituțiile Uniunii Europene au decis ca anul acesta să tragă un semnal de alarmă asupra acestui fenomen ce poate lua o amploare nebănuită dacă nu este tratat cu responsabilitate.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene, aproximativ 84 de milioane de cetățeni europeni sunt amenințați de sărăcie. 17% din populația Europei trăiește sub pragul de sărăcie. Unul din 10 europeni face parte din familii în care niciun membru nu are un loc de muncă. În cele mai multe state europene, copiii și tinerii până în 17 ani sunt cei mai expuși la riscul de sărăcie, în raport cu totalul populației. Abordarea europeană presupune o contribuție activă în societate pentru fiecare cetățean. De aceea, Comisia Europeană a mizat anul acesta pe acțiuni menite a sensibiliza opinia publică asupra fenomenului sărăciei. Aceste acțiuni sunt însă completate și de implicarea instituțiilor cu rol decizional la nivel comunitar.
Prin declarația politică de astăzi, doresc să evoc un moment important petrecut săptămâna trecută în Parlamentul European. Astfel, în data de 20 octombrie 2010, deputații europeni au adoptat o rezoluție prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un pachet legislativ pentru adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Potrivit documentului, sistemele de venit minim ar trebui să stabilească un nivel de cel puțin 60% din venitul mediu din statul în cauză. Soluția propusă de europarlamentari combină asistența financiară cu accesul facil la servicii al persoanelor sărace, fiind considerat unul dintre cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei.
Pe măsură ce legislația europeană în acest sens va prinde contur și va fi adoptată, evident că și România va trebui să adopte legislația corespunzătoare. Din păcate pentru țara noastră, anul de luptă împotriva sărăciei a fost, mai degrabă, anul pentru accentuarea sărăciei. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, creșterea TVA, reducerea pensiilor sunt măsuri care au creat adevărate drame în rândul cetățenilor. Prim-ministrul și Cabinetul său ar trebui să ia exemplu de la instituțiile europene despre modul în care guvernanții acționează în slujba cetățenilor, și nu în disprețul lor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .