Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Angel Tîlvăr
Discurs
„Lupta împotriva traficul de persoane – o preocupare a Parlamentului României”
În data de 2 noiembrie 2013 a avut loc, la Berna, conferința internațională cu tema „Stoparea traficului de ființe umane”, organizată de către mișcarea elvețiană StopArmut 2015, care are drept obiectiv identificarea de măsuri concrete în lupta împotriva traficului de ființe umane.
La conferință au participat reprezentanți ai organizațiilor de profil elvețiene, înalți oficiali, precum consilierul federal responsabil pentru justiție și poliție, doamna Simonetta Sommaruga, dar și politicieni din alte state europene, precum: Germania, Bulgaria, Regatul Țărilor de Jos, România. Am participat la acest eveniment în calitate de membru al Grupului pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României.
Pe parcursul dezbaterilor, am prezentat Raportul de evaluare elaborat de Grupul parlamentar român pentru combaterea traficului de persoane, România fiind singura țară din Europa care a realizat un astfel de raport. La conferință am răspuns la toate întrebările legate de traficul de persoane, dat fiind faptul că România este plasată în rândul țărilor de origine pentru multe dintre persoanele afectate de acest flagel.
Deoarece complexitatea fenomenului impunea o abordare integrată și multidisciplinară – care să reunească prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, protecția, sprijinul și asistența acordată victimelor, precum și evaluarea politicilor publice în domeniu –, Parlamentul României a înființat, în martie 2009, Grupul parlamentar român pentru combaterea traficului de persoane. Totodată, a fost primul dintre parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene care a inițiat o procedură menită să contureze parteneriatul și schimbul informațional între actorii relevanți din toate sectoarele administrației publice și societatea civilă, în scopul prevenirii și combaterii eficiente a traficului de persoane.
Grupul pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României a contribuit la activitatea comună de monitorizare, prevenire și combatere a traficului de ființe umane prin revizuirea propunerilor Uniunii Europene privind acest fenomen, fără angajarea procedurii de control cu privire la propunerile specifice.
În contextul cooperării cu Parlamentul European și cu parlamentele naționale, pentru publicarea anuală a unui raport comun privind traficul de persoane, Grupul a propus crearea unor canale de comunicare și organizarea de întâlniri cu omologii din parlamentele naționale și cu alți participanți-cheie la prevenirea și combaterea traficului, precum și cu instituții ale Uniunii Europene și cu alte instituții relevante la nivel internațional.
Traficul de ființe umane, ca activitate criminală, alimentează munca ilegală sau clandestină, prostituția, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor, traficul de organe. Înțelegerea fenomenului, în vederea combaterii sale, presupune nu numai un instrument de lucru, precum legea, care să reglementeze din punct de vedere penal definirea și incriminarea faptei în sine. O foarte bună cunoaștere a tuturor factorilor care determină existența traficului de persoane este esențială pentru găsirea și a altor modalități de combatere, în afara celor penale. Prevenirea și combaterea diverselor forme ale traficului de persoane a descurajat promotorii traficului internațional de ființe umane, iar presiunea societății civile a determinat guvernele statelor lumii să ia măsuri individuale în acest sens, să regândească strategii regionale și globale de luptă împotriva infracționalității transfrontaliere de acest tip.