Adrian Păunescu

M-am gândit în toată această perioadă în care mi-a fost dat să iau cunoștință de aberațiile, de obrăzniciile, de nemerniciile unui general de miliție din Basarabia, un anume Vladimir Voronin, că, până la urmă, se confirmă ideea de bun-simț, ideea străveche că nu se poate repara printr-un formalism legitim exagerat ceea ce s-a stricat prin ilegitimitate.

Noi ne-am despărțit de partea noastră de răsărit, de Basarabia și Bucovina de Nord, prin voința mai-marilor lumii la acea dată, prin exercițiul funebru și conjugat al celor doi lideri – al nazismului german, Hitler, și al bolșevismului sovietic, Stalin –, și nu prin referendum, prin alegeri populare, prin decizii democratice. Ei au făcut, lumea civilizată a protestat formal și s-a așezat pe continent această uriașă pecingine cu consecințe atât asupra Țărilor Baltice, cât și asupra României.

Din păcate, România nu a avut nici atunci, și nu are nici astăzi prieteni. Și nu prieteni doar ai săi, ci prieteni ai adevărului. De aceea, ilegitimitatea, crima împotriva poporului român, a adevărului și a hărții Europei – care se numește răpirea Basarabiei și Bucovinei de Nord –, nu a creat o contrareplică pe măsură, în măsură să readucă în vremurile mai normale pe care am crezut că le trăim Basarabia și Bucovina de Nord acasă.

În această duhoare de cizmă străină care s-a așezat pe Basarabia și pe Bucovina de Nord, domnul Voronin își poate permite orice. Las la o parte faptul că el distruge energiile creatoare ale poporului român din Basarabia, las la o parte că sfidează istoria, dar ne jignește pe noi ca stat și ca oameni.

N-o să-i apăr eu acum pe președinții României, dar și președintele Iliescu, și președintele Băsescu pot deveni ținte ale criticilor noastre, ale celor dinăuntrul granițelor actuale. Noi ne plătim taxa de timbru pentru a avea dreptul să criticăm ceea ce nu ni se pare corect acasă, dar e prea mult să vină acest nemernic și să judece el, de la înălțimea cizmei lui de polcovnic și de pensionar al Armatei Roșii, ce se întâmplă în România, căreia îi refuză dreptul de a avea istorie și batjocorește ideea de român, spunând că el nu poate fi niciodată român, ca și când aceasta se face prin voință personală – dacă eu vreau să fiu turc în minutele următoare, sunt turc, dacă vreau să fiu norvegian, devin norvegian, și la plecare las identitatea de norvegian și o îmbrățișez pe cea de kurd sau de nistrean.

Ei bine, acest individ insalubru își permite foarte multe pe fondul ilegitimității care l-a adus acolo unde l-a adus, și această ilegitimitate este întreținută de un fapt pe care nu el, ci noi l-am putea rezolva: slăbiciunea permanentă a statului român.

Nu știu de ce ținem noi neapărat ca, din când în când, să semănăm cu noi înșine, cei din 1940, adică din momentele care au dus la sfâșierea țării, și, deși vedem cu ochii noștri, cu ochii liberi, dimensiunile catastrofei căreia îi suntem artizani, părem foarte liniștiți. Parcă ninge și nu depinde de noi să oprim ninsoarea, dar ar depinde de noi ca în momentele-cheie ale istoriei contemporane să regăsim energia vitală și convergența patriotică prin care să putem măcar răspunde acestor atacuri de o urâțenie extraordinară. Nici măcar cei care conduceau în perioada stalinistă și în perioada ulterioară stalinismului Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu aveau acest curaj, nu aveau acest tupeu, nu aveau această desfrânare de a spune cuvinte cum ar fi cele pe care vi le voi cita: „România ne implică nouă standardele românești, începând de la limbă, istorie, denumirea valutei naționale, tricolorul, stema de stat. Sunt multe lucruri pe care România ni le bagă cu sila.”, zice Voronin. Ar fi ceva de băgat, dar cred că, mai degrabă, el însuși.