Eugen Bejinariu

M-am gândit mult până am decis să prezint în Parlamentul României declarația politică pe care o intitulez „Din nou despre unitatea și identitatea națională”, dar când în nordul Bucovinei (azi Ucraina) se reduc posibilitățile de exprimare deplină a identității românești, când fenomene asemănătoare au loc și în Republica Moldova (Basarabia), începând cu numirea limbii române „limba moldovenească”, dar când și în județele Harghita, Covasna și Mureș, din inima teritoriului României, românii, acum minoritari numeric, au tot mai puține spații de menținere a limbii române, a tradițiilor, obiceiurilor, a datinilor și a simbolurilor naționale, socotesc declarația politică de astăzi mai mult decât o obligație de parlamentar.

În articolul 1 din Constituție scrie că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, articol tot mai frecvent ignorat de liderii maghiari, dar și mereu adus în preajma cererii schimbării. Treptat și nestingherite de nimeni, autoritățile administrației publice locale din județele Harghita, Covasna și parțial din Mureș modifică tot ce mai este românesc în localități – sate și orașe.

Bunăoară, în orașe au fost schimbate numele străzilor și acum toate au nume de persoane și personalități maghiare, sunt afișate plăcuțe bilingve cu numele românești „șterse” de vreme, statui, mai mari sau mai mici, ale unor pictori, muzicieni și scriitori de care noi nici n-am auzit. Până și în parcul cu lacul cu nuferi din orașul Sfântu Gheorghe este instalat un husar, în mărime naturală, făcut din plastic, iar alături, pe prima clădire oficială, flutură trei steaguri: steagul UE, steagul României și steagul Ținutului Secuiesc sub care se află stema acestui ținut, „simbolul” secuilor de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Nu mai vorbesc despre disprețul față de însemnele statului român la manifestările publice, dar și în mod curent în aceste localități în care românii sunt minoritari. Afișele teatrelor și ale spectacolelor, toate sunt scrise în limba maghiară, inclusiv tichetele de parcare și, respectiv, biletele de autobuz. Totul slujește o singură idee: ștergerea unei istorii și punerea alteia în loc.

Intrând într-o primărie vom constata nu numai că la Biroul de relații cu publicul nu se vorbește decât în limba maghiară, dar aflăm că în aceste instituții nu lucrează niciun angajat de etnie română. Orașul Sfântu Gheorghe are 14.000 locuitori de etnie română, ceea ce înseamnă un sfert din totalul populației localității. În Consiliul local, din totalul de 20 consilieri, români sunt numai 5, iar în Consiliul județean, din 30 consilieri, români sunt numai 4 și, ca urmare, maghiarii controlează întreaga administrație locală.

Școlile pentru elevii de etnie maghiară funcționează separat de cele pentru elevii români. Niciunul dintre principiile directoare ale Legii educației, bunăoară, nu face trimitere la

necesitatea cunoașterii istoriei și a civilizației românești, în vreme ce pentru minorități prezintă această cerință explicit și imperativ. Istoria și geografia se vor preda în limba maghiară, iar limba română în școlile cu limba de predare maghiară se va studia ca o limbă străină. După atâtea manifestări antiromânești din aceste județe și din străinătate, iată că a venit vremea ca să fie propusă moneda Ținutului Secuiesc, numită „sic”.