Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Márton Árpád Francisc
Discurs
Mă așteptam ca reprezentantul Partidului Democrat, în timp ce preia, de obicei în ultima perioadă, în campanie, retorica Partidului România Mare, să încerce să ne aducă pe același palier, de la stânga la dreapta. Noi nu încercăm să tragem de timp, domnule lider. Se putea trece de mult la vot, dacă nu ați fi intervenit dumneavoastră și alții.
Noi mai avem încă două amendamente pe care o să le susținem și, ca să vedeți că într-adevăr nu dorim să tragem de timp nefondat, chiar aș propune să decidem acum sau la sfârșitul zilei să se reîntrunească Biroul permanent pentru a decide ca și mâine să avem zi de plen, până vom termina această lege.
Dar cred că trebuie să dezbatem toate problemele rămase nesoluționate în acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.