Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Adrian Rădulescu
Discurs
Mă bucur, vă aștept alături de mine, fără nicio problemă. Agricultorii așteaptă de la noi, cei din Parlamentul României, să facem lucruri bune pentru ei și credeți-mă că numai împreună le putem face. Vă repet, în calitate de agricultor, fiecare partid a făcut câte ceva. Și eu vreau să mulțumesc tuturor partidelor politice că au înțeles, atunci când au fost la guvernare, cât au putut și cum au putut, să facă câte un mic pas înainte spre o agricultură modernă.
Dacă vom spune tot timpul: agricultura României este cea mai slabă, nu s-a făcut nimic, pe nimeni nu interesează, fondurile nu vor fi absorbite, nu vom face un progres înainte. Spunea cineva că avem un comisar european. Să ne mândrim că ministrul agriculturii este un comisar european. Dar, conform proverbului românesc „copilul care nu plânge mama nu-i dă țâță”, dacă nu o să începem să spunem ce dorim, cum dorim, și împreună să construim ceva, eu sunt sigur că vom face niște lucruri bune împreună și pentru asta vă mulțumesc și mă bucur că sunt alături, aici, de dumneavoastră și cred că vom fi în consens în ceea ce privește agricultura.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.