Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Marian Ghiveciu
Discurs
„Mă întreb: ce construim în România?”
Capitalismul presupune existența unui capital în formă privată, cu cât mai mare, cu atât mai bine, capital, de regulă,
investit în tehnologii producătoare de mărfuri vandabile pe orice piață, producător de profit pentru purtătorul de capital, același care este și plătitor de impozit pentru bugetul statului capitalist.
Nu este de conceput capitalism fără profit, tot așa cum este de neconceput capitalism fără nivel de trai cel puțin decent al populației. Nivelul de trai trebuie să se afle neapărat deasupra limitei de sărăcie stabilită prin norme de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Capitalismul mai presupune o relație specială între capital și forța de muncă. Capitalismul oferă locuri de muncă după ce mai întâi le creează prin investiții. Pe lângă realizarea scopului practic al existenței, hrana, munca oferă omului realizarea unui confort fizic și psihic, capabil să-i imprime o activitate socială solidă pentru a face față competițiilor de tot felul.
A treia dimensiune a capitalismului presupune competiția, competiția în cadrul unei piețe libere, în care se înfruntă managementul cu tehnologiile cele mai moderne. Capitalismul nu poate accepta o dezvoltare egală a membrilor societății, pentru că nici în fața lui Dumnezeu oamenii nu sunt egali, altminteri nu s-ar fi inventat iadul și raiul.
A patra dimensiune a capitalismul o constituie măsura în care știința este aservită competiției. Aici este cheia supraviețuirii capitalismului modern.
A cincea dimensiune a capitalismului este aceea că el, dacă funcționează corect, conform legilor sale, este creator de democrație, libertate a individului, stabilizator al echilibrelor naturale și sociale.
Așa este gândit capitalismul de cei mai optimiști creatori și susținători ai lui.
Reflectez asupra celor cinci dimensiuni ale capitalismului și mă întreb: spre ce capitalism se îndreaptă România?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.