Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicușor Păduraru
Discurs
Mă numesc Nicușor Păduraru, deputat din partea Partidului Democrat Liberal.
O să fac o scurtă trecere în revistă a unor aspecte generale.
„Nicolinaˮ – SA este una dintre fostele întreprinderi ale României care a fost un simbol pentru ceea ce însemna industria românească și care a fost principalul furnizor de utilaje pentru infrastructură.
De ce discut despre „Nicolinaˮ – SA și de ce sunt alături și de alți colegi ai mei inițiatori pentru această comisie de anchetă? În condițiile în care în România au prioritate investițiile de infrastructură, în condițiile în care nevoia păstrării capacităților industriale și protejarea activelor acestora ar trebui să fie definită ca o prioritate la nivel național, și cred că nu aș exagera dacă aș spune că este vorba chiar despre securitatea economică a României, este absolut firesc să încercăm să ne protejăm ceea ce mai avem, dacă mai avem, atât cât mai este din industria românească. În ultimii ani, „Nicolinaˮ a „evoluat”, cu ghilimelele de rigoare, vertiginos nu spre o activitate structurată sau pe un plan de relansare a producției, ci doar spre o unică direcție: vânzare de active. Contractele încheiate sunt cel puțin discutabile prin termenii lor, fapt confirmat chiar și de unele rapoarte ale AVAS, care au făcut referire la nerespectarea unor mandate de reprezentare și a limitelor acestora, fără, în schimb, a se lua nicio măsură în acest sens.
Multiplele probleme sesizate în activitatea „Nicolinaˮ au fost, de asemenea, sesizate de către conducerea actuală a unității către diverse instituții ale statului român, cât și de foști salariați, însă niciunul din aspectele sesizate nu s-a finalizat prin răspunsuri clarificatoare.
În ultima parte a anului trecut, numirile de administratori judiciari și aspectele legate de creanțele „Nicolinaˮ nu au făcut altceva decât să devieze spre transformare definitivă, nu într-o afacere industrială și a-i căuta soluții, ci în transformarea „Nicolinaˮ – SA într-un mare obiectiv de interes imobiliar.
Pentru ca toate aceste aspecte să fie lămurite, consider absolut firească înființarea acestei comisii care va prezenta, la final, concluziile sale și va lămuri asupra tuturor aspectelor care au depășit cadrul legal sau care nu au avut ca un obiectiv firesc ceea ce cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă în față, și anume protejarea intereselor statului român prin protejarea activelor pe care le avem în domeniul economic.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.