Adrian Păunescu

Mă surprinde pledoaria unora dintre noi pentru scoaterea declarațiilor politice de sub zodia firească a eficienței și responsabilității, mai ales prin ceea ce ar trebui să producă. Nu știu ce interes avem noi să vorbim degeaba.

Dacă e un scop în sine declarația politică, așa cum a declarat aici un domn senator, și anume pentru imagine, nu înțeleg de ce aceste imagini nu se fac direct în mijloacele de informare în masă.

Eu sunt de altă părere. Eu cred că declarațiile politice sunt parte din mecanismul de luare în stăpânire a problemelor realității și de aceea cred că este imperios necesar ca lucrurile pe care noi le-am cerut prin această propunere să fie luate în serios și să devină un mod de a colabora cu Guvernul.

Eu am reținut că noi nu am pledat pentru a ni se da un anumit răspuns, ci am pledat pentru obligația de a ni se răspunde așa cum consideră factorii responsabili. Noi nu am anticipat răspunsul, ci am pledat pentru nevoia de răspuns și mă surprinde faptul că niște oameni atât de responsabili nu înțeleg cât de bine ar fi pentru noi toți ca relația aceasta săptămânală de declarație politică și răspuns la declarația politică să țină loc de acumulări de probleme și, finalmente, de explozia unei nemulțumiri parlamentare față de Guvern.

Haotizarea relației cu realitatea este foarte periculoasă. Poate că nimic nu este mai trist pentru noi, ca parlamentari, decât să constatăm că vorbim în zadar și eu cred că nu ne putem transforma în niște referenți ai realității, ci trebuie să o aducem așa cum este ea, aici, și să o spunem la vreme. Multe dezastre ar putea fi preîntâmpinate și — poate — evitate, dacă relația aceasta ar fi una de colaborare între cele două puteri ale statului.

Separația puterilor în stat, care este invocată, după părerea mea, în mod abuziv și gol de conținut, nu înseamnă ghetoizarea acestor puteri și independentizarea lor. Ele nu pot acționa în direcții diferite în situații atât de concrete.

Care ar fi, de fapt, pericolul dacă s-ar accepta această lege — pericolul ca Guvernul să dialogheze cu Senatul? Or, această prevedere noi o știm din Constituție, o știm din legi, o știm din regulamente și — cum s-a spus aici foarte corect și cum știm cu toții — ea nu este respectată. Mereu membrii Executivului au ceva mai important de făcut. Or, nu e adevărat. Este la fel de importantă activitatea dumnealor directă, de Executiv, ca și relația intermediată de parlamentari cu realitatea.

Se cunoaște cât de greu se ajunge cu o problemă la un ministru. După părerea mea, este inadmisibil ca ministrul învățământului să fie căutat pentru probleme ale școlii românești, în această vară, de un senator, care se întâmplă să fiu chiar eu, și el să nu răspundă nici până acum. Ei se transformă, oare, în niște instanțe inabordabile?

Ceea ce am dorit cu această lege este și crearea acelui „șleau“ normal între Executiv și Parlament.