Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2013
Informare · informare
Florian Daniel Geantă
Discurs
„Mafia din piețele bucureștene”
Dintotdeauna țăranul român a făcut parte din categoria socială cea mai afectată de comunism, iar astăzi, în așa-zisul capitalism, acesta are cea mai mică pensie, sau deloc, muncește pământul fără să câștige.
De ce acest țăran cinstit, care nu fură și care a ajuns la capătul răbdării, nu poate avea o viață decentă? Pentru că la noi din muncă cinstită este greu să răzbești sau măcar să ai un minimum de existență.
Pe piața legumelor și fructelor din piețele bucureștene se află, la ordinea zilei, minciuna, evaziunea fiscală, manipularea, iar scopul este același mereu: creșterea artificială a prețurilor la aceste produse și îmbogățirea speculantului intermediar cu „carnet de producător”, speculant care face legea în piețe.
Domnule ministru Daniel Constantin,
Ați promis reducerea TVA pentru producătorii agricoli, o măsură care nu îi încălzește deloc pe aceștia, atâta timp cât autoritățile nu stârpesc mafiile din piețe; evaziunea fiscală este clară, iar mafia cotizează pentru a se proteja, șmecherii câștigă, iar țăranul pierde, pierde și iar pierde.
Milioane de țărani trăiesc doar din munca câmpului, iar acești speculanți fac averi în detrimentul acestora, dar și în detrimentul statului român, țăranii continuă să își vândă marfa la colțul străzilor sau în fața curților pentru că legea o fac șmecherii, care nu au avut și nici nu au vreo legătură cu agricultura.
Nu trebuie uitat faptul că circa 75% din legumele și fructele care vin în țară la negru sau cu facturi false fac ca proprietarii de rețele angro să păcălească statul cu 3–4 miliarde euro pe an, iar legumele și fructele noastre se strică pe câmpuri.
Da, acesta este adevărul crunt, piețele bucureștene sunt pline de intermediari, de care nu mai au loc cei care trudesc pământul, intermediari cu acte false procurate direct de la primării.
Care sunt măsurile luate de ministerul dumneavoastră, stimate domnule ministru, pentru a ajuta țăranul simplu, de la colț de stradă? Care este soluția pentru a termina, o dată pentru totdeauna cu specula, cu intermediarii care câștigă fără efort din munca țăranului român? De ce autoritățile refuză să vadă realitatea cu ochii deschiși? Cum eliminați definitiv această speculă și ce ajutor le dați oamenilor să se asocieze sau să își facă centre de colectare și ambalare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.