Ionel Arsene

## „Mai există opoziție în România?”

Dacă ne întrebăm ce rol joacă opoziția în statul democratic, răspunsul cel mai bun este că ea are sarcina de a controla guvernanții. Asta înseamnă că opoziția veghează ca cei ce conduc statul să reprezinte interesele celor conduși, de la care au primit puterea pentru o anumită perioadă. Opoziția formulează așadar o alternativă la Programul actual de guvernare, în speranța că aceasta va plăcea mai mult majorității electoratului și că la următoarele alegeri acesta va vota împotriva puterii actuale și în favoarea ei, a opoziției de astăzi.

Faptul că într-un stat democratic partidul de guvernământ este cel care ia toate deciziile din politica internă și externă justifică existența opoziției parlamentare care ocupă în Parlament o poziție opusă celei adoptate de majoritatea guvernamentală. Guvernul și opoziția împreună constituie în mod normal totalitatea puterii politice dintr-o națiune. S-a spus, pe bună dreptate, că opoziția este, după guvern, cea de-a doua forță politică. Prezența opoziției împiedică partidul de guvernământ să se identifice cu statul, să devină partid de stat și să-și ridice propria interpretare a binelui comunitar la rangul de adevăr absolut și singur valabil.

Unul dintre semnele unei democrații funcționale este alternanța la putere. Ea este cea mai importantă instituție a unei democrații mature, în timp ce refuzul de a permite o astfel de alternanță prin intermediul presiunilor interne sau externe constituie cel mai grav derapaj imaginabil de la democrație și de la statul de drept. Într-o democrație funcțională, stânga și dreapta se completează și se controlează reciproc. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.

România face însă și de data asta excepție de la ordinea normală a lucrurilor. Ce se întâmplă cu opoziția? Nu realizează că se scufundă încet, dar sigur? Că ia apă serios și că, în momentele astea, dacă nu acționează rapid, nimic nu o mai poate salva? Nu sunt foarte afectat de ce se întâmplă cu așa-zisele partide de dreapta, dar au nevoie urgentă de un colac de salvare, altfel, adio opoziție în România! Nu înțeleg de unde atâta serenitate. Nu le convine nimic din ce face stânga, puterea, dar mă întreb: unde sunt soluțiile dreptei, unde sunt criticile constructive, unde sunt alternativele?

Astăzi, formațiunile de dreapta sunt în derivă. Așteaptă ca USL să se destrame, să dispară ca prin farmec sau ca DNA să-i bage pe toți la pușcărie.

Ei bine, dragi opozanți, constat că acum sunteți în incapacitatea de a vedea fiecare dincolo de farfuria voastră!

Fragilitatea partidelor din opoziție nu se datorează doar dezechilibrului din Parlament. Opoziția nu are lideri. Migrația este un semn de slăbiciune nu a celor care pleacă, ci mai degrabă a celor care nu au cu ce să-i mai țină în partidele pe care le conduc. Ce viitor poți avea alături de Dan Diaconescu? Ce poate oferi Vasile Blaga? Dar Mihai Răzvan Ungureanu, dar Mihai Neamțu?