A plecat și purtătorul de cuvânt de la Cotroceni. E de înțeles. N-a prea avut ce cuvânt să poarte.
Pe de altă parte, nu cred că am auzit-o vreodată zicând și altceva în afară de nemulțumirile legate de perdele, covoare și cantină. Comunicarea instituțiilor s-a mutat pe Facebook și Tweeter, ceea ce mi se pare inadmisibil pentru instituțiile oficiale, unde purtătorul de cuvânt trebuie să fie purtător de cuvânt.
## „Are cineva o lămâie?”
Premierul și miniștrii se plâng că au salarii mici și se jertfesc pentru popor, „dorind să lucreze pentru binele țării și jertfindu-se (...) pentru binele public, noi nu vrem salarii, noi vrem doar să lucrăm”. Are cineva și o batistă? Îmi dau lacrimile văzând la ce jertfă se supun, ei fiind săraci lipiți, fără salarii, doar tablouri și lingouri. Dacă asta este jertfă, atunci vă rugăm să ne lăsați în pace. Nu avem nevoie de jertfa voastră. Doar să-i lăsați pe cei dezinteresați să conducă țara. Sunt suficienți și se mai și pricep. Nu au însă loc de ăștia care jefuiesc, pardon!, se jertfesc...
## „Ce se va întâmpla cu Institutul «Cantacuzino»?”
Propun ca soluții de urgență finanțarea de la bugetul de stat, eventual din Fondul de rezervă al prim-ministrului, și coordonarea activității de către CSAT. Din pământ, din iarbă verde, Guvernul are datoria să salveze și să modernizeze acest institut vital pentru populația României. Nu vă jucați cu siguranța națională de sănătate! Ea valorează mult mai mult de 20 de milioane de lei cât reprezintă datoriile institutului. Guvernul trebuie să aloce acești bani! Chiar dacă va trebui să facem chetă de 1 leu, ca la Ateneu, sau să constituim un fond național de investiții, acest obiectiv strategic, dinamitat de interesele rechinilor imobiliari și ale marilor concerne farmaceutice internaționale, trebuie salvat.
Plimbarea de la un minister la altul nu i-a fost benefică, anul 2015 a găsit Institutul „Cantacuzino” cu datorii de 5 milioane de euro, 500 de angajați din cei 1.600 câți erau în 1989, niciun vaccin pe linia de fabricație și închiderea filialei de la Iași. Inventarul produselor pe care institutul nu le mai fabrică din cauza licențelor pierdute în 2011 cuprinde nouă vaccinuri, șase seruri terapeutice, șapte seruri imunomodulatoare (Polidin, Cantastim) și un ser antigen pentru IDR.
Acum se dorește pasarea problemei la Universitatea de Medicină. Nu știu ce expertiză și ce fonduri are universitatea ca să gestioneze așa ceva, dar mă întreb doar cine va răspunde dacă vor continua eșecurile.
„Cei de la UPU merită categoria a II-a de muncă”
Domnule ministru al sănătăți, doamnă Rovana Plumb! Încercăm să găsim soluția la o problemă care face diferența dintre viață și moarte: existența unui medic de urgență în sistemul medical. Înregistrăm, din păcate, o situație de avarie datorită faptului că tot mai mulți medici și asistenți medicali părăsesc sistemul din cauza condițiilor dificile de muncă.
Situația nu este izolată. La Huși, CPU a rămas fără niciun medic, iar la Bârlad mai există doar un medic de urgență în loc de 12, așa cum prevede organigrama. În ultimele săptămâni, trei medici de urgență, Oana Corlat, Svetlana Andronache și Cristian Vladu, și-au dat demisia din cauza suprasolicitării și nici cei patru medici de familie care fac gărzi nu mai au intenția de a continua.
Din păcate, sunt tot mai puțini medici care aleg urgențele ca specialitate și tot mai mulți care o părăsesc pentru că s-au săturat de condițiile mizere, de lipsuri, de riscurile profesionale și de recenta bomboană de pe colivă, programul în ture de 12 ore, ce nu le permite să aibă o viață normală și să-și întemeieze o familie.
*
Cei de dinaintea dumneavoastră au știut doar să ceară de la medicii de urgență. Nu au ținut cont de nopțile nedormite, de oboseală, stres, frig, ploaie, infecții, injuriile și agresiunile pe care le îndură majoritatea colegilor mei din serviciile de urgență. Această specialitate dificilă, suprasolicitantă fizic și psihic, trebuie încadrată de Ministerul Sănătății și al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în altă categorie de muncă, pentru că nu-mi închipui cum, la 65 de ani, uzat fizic, eventual măcinat de boli, o doctoriță sau un doctor de urgență va fugi pe scări sau va sări din salvare pentru a salva o viață, iar până acum nimeni nu a reușit să iasă viu la pensie lucrând în medicina de urgență.
Vă solicităm sprijinul pentru ca personalul medical din sistemul de urgență să fie încadrat în categoria a II-a de muncă.
## „Ce nu cere KWI”
La punctul „concursuri integral pe merit” se califică și numirea șefului DIICOT, care e atribuția lui Iohannis, aici nu o mai poate da la întors. Până acum „concursul” a constat într-o discuție a candidaților cu ministrul justiției. Nicio comisie sau criterii de selecție publice, nicio discuție asupra CV-urilor candidaților.
Pe merit sau pe nemerit, până la urmă un concurs tot o alegere este. În politică, din păcate, voința politică este cea care contează cel mai mult și mult mai puțin meritul. La următorul sondaj, KWI, dacă o ține în ritmul ăsta, ajunge la 25%. Ceea ce vreau să spun este că nu evaluarea contează, ci transparența totală în organizarea concursurilor.
## „Concurs sau meritocrație”
Sunt cu totul de acord cu criteriul „merit”. Dar... măcar în ceea ce privește instituțiile culturale s-avem pardon. „Concursul”, în accepțiunea valahă, are ceva ridicol. Vă imaginați alegerea șefului la British Museum, Library of Congress, Scala, Luvru, Berliner Philharmoniker cu anunț la avizier, bibliografie, la care să se înscrie cine vrea, cu probă scrisă și, apoteotic, probă orală?
Sigur, „numirea” unui conducător de asemenea instituție o face decidentul în urma unei judecăți de valoare, i.e. alegere. Mi s-ar părea normal ca intenția de înscăunare a unui șef de asemenea instituție: a) să fie anunțată public, din bună vreme; b) breslele respective să comenteze și să sugereze candidați; c) decidentul (e.g. ministrul culturii) să anunțe lista scurtă din bună vreme; d) „opinia publică” să comenteze/cârtească; e) decidentul și consilierii săi să stea de vorbă îndelung cu candidații, care eventual să-și expună și public „viziunea”; f) decidentul să-și asume responsabilitatea și să îl numească.
Pe miniștri și secretari de stat îi scutiți de concurs. De ce? Pe considerent că-s numiri „politice”. Ce înseamnă „politic” în acest context? Partizan? De regulă, așa e. Dar și când premierul numește miniștrii dintre „oamenii lui”, tot face o alegere, deci o judecată de valoare, desigur, prin prisma considerentelor „politice” și, _entre nous_ , „binele public” ar trebui să fie unul dintre „considerentele politice”, nu?
Așadar, votez cu alegerea pe bază de merit, dar „concursurile” românești se țin încă joi, deși postul e ocupat de marți.
*
## „Vreau să se știe”
Trebuie să înțelegem foarte clar că avem de-a face cu un sistem de crimă organizată, foarte bine consolidat și alimentat, cu resurse umane și materiale. Un sistem de crimă organizată nu poate fi reformat din interior, el doar poate fi distrus din exterior.
Să credem că președintele în funcție va schimba situația în 100 de zile sau în 5 ani înseamnă naivitate copilărească sau chiar mai rău!
Sincer, acum, vedeți cumva zeci de mii de cetățeni ieșind în stradă ca să ceară sistemului să se autodistrugă, acceptând oameni noi, profesioniști incoruptibili, care gândesc pe termen lung?
Haideți să ne gândim cum a fost posibil genocidul perioadei de reeducare din anii ’50–’60 și haideți să citim un Rădulescu Motru, un Iorga, un Eminescu, ca să ne lămurim cum e cu „firea asta a românilor”, sau poate chiar un Dimitrie Cantemir, că e chiar și mai relevant...
Se pare că românismul nu mai există de foarte multă vreme, de aici și cercul vicios în care ne aflăm cu toții astăzi; diferența e că unii dintre noi mai credem în el, în timp ce marea masă a adoptat alt mod de viață sau pur și simplu nu îi pasă.
*
## „Situație de avarie în medicina de urgență”
Urgențele rămân fără doctori! Încercăm să găsim soluția la o problemă care face diferența dintre viață și moarte: existența unui medic de urgență în CPU la Huși, rămas în acest moment fără niciun medic.
La solicitarea doamnei doctor Rotaru, am lansat un apel printre medicii de urgență din Iași, solicitând sprijinul în această problemă acută. M-am oferit să fac gărzi neplătite pentru a ajuta acest spital și pe oamenii ce au nevoie de asistență medicală de urgență. Sper să am și sprijinul ministrului sănătății în a găsi un urgentist în această țară, asta după ce i-am prezentat situația din Huși. Dar nu e suficient!
Situația nu este izolată. Și la CPU din Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad mai există doar un medic de urgență în loc de 12, așa cum prevede organigrama. În ultimele săptămâni, trei medici de urgență, Oana Corlat, Svetlana Andronache și Cristian Vladu, și-au dat demisia din cauza suprasolicitării și nici cei patru medici de familie care fac gărzi nu mai au intenția de a continua.
Mi-am arătat disponibilitatea de a-mi ajuta colegii și de a face gărzi în CPU din Bârlad încă de acum trei ani, am depus câte o cerere în fiecare lună, dar, din nefericire, orgoliile politice au fost mai presus de sănătatea bârlădenilor. A fost mult mai ușor să fiu acceptat ca voluntar în lupta contra Ebola în Africa decât să fac gărzi la UPU din Bârlad.
Din păcate, sunt tot mai puțini medici care aleg urgențele ca specialitate și tot mai mulți care o părăsesc. Îi găsiți prin Franța, Belgia, Germania sau Martinica.
*
## „Medicamente fără taxe”
Vă voi prezenta o inițiativă legislativă ce vizează scăderea prețului la medicamentele de uz uman prin scutirea de taxe a operațiunilor de producție, livrare și comercializare a acestor produse. Concret, propunem modificarea articolului 141 din Codul fiscal, în sensul includerii producției, livrării și comercializării medicamentelor de uz uman desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități în categoria operațiunilor scutite de taxe.
Această lege de eliminare a taxei pe medicamente are efecte favorabile asupra pacienților, sistemului medical și economiei. Pacienților le facilitează accesul la medicamente, prin scăderea prețului și limitarea exportului paralel, sistemul medical va interna mai puțini pacienți și cu mai puține complicații, iar creșterea cererii de medicamente are efect benefic, de stimulare a activității producătorilor interni de medicamente și a micilor farmaciști.
Motivațiile unui astfel de demers sunt legate în primul rând de intenția de a asigura pacienților toate medicamentele necesare la un preț accesibil.
Taxele mari au dus la prețuri mari pe piața internă, practic aproape 40% din prețul unui medicament din România este reprezentat de un cumul de taxe (TVA, taxe de distribuție, taxe vamale). Prețurile medicamentelor în farmaciile din România sunt chiar mai mari decât cele din țările UE și se ajunge ca un medicament să fie cu 21% mai scump decât în Franța, cu 42% mai scump decât în Suedia și cu 62% mai mult decât în Anglia.
În al doilea rând, nu e de neglijat nici faptul că taxele mari au dus la creșterea exportului paralel, lăsând pacienții fără medicamente esențiale, precum citostaticele, sau fără medicamente ieftine.
În al treilea rând, această scutire de taxe va avea efect benefic, prin creșterea cererii de medicamente, stimularea activității producătorilor interni de medicamente și a micilor farmaciști și, indirect, prin crearea de noi locuri de muncă.
Concret, proiectul de act normativ modifică și completează articolele 140 și 141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât „producția, livrarea și comercializarea medicamentelor de uz uman desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități” să fie incluse în operațiunile pentru care nu se percep taxe.
Având în vedere argumentele prezentate, vă solicit adoptarea acestei inițiative legislative.
„Politica de cadre”
Politica de cadre de la Cotroceni a rămas netransparentă și, după cum a arătat cazul Scutaru, și ineficiență. Însă schimbarea într-un cadru democratic nu poate veni decât tot de la alegători, mai precis de la refuzul acestora de a mai trimite în structurile alese, fie ele centrale sau locale, oameni a căror corupție și imoralitate sunt notorii. Or, aici mai e mult de lucru: a trebuit să intervină DNA pentru a scoate de pe scenă, cel puțin pe moment, figuri precum Mazăre, Pinalti, Vanghelie și alții ca ei, pentru a pomeni numai de lideri locali, ce păreau altfel inamovibili. Poate ar trebui să fie limitate ca număr și mandatele pentru parlamentari și primari la două, așa cum am propus, poate...
În mod sigur însă, mai e un drum lung și plin de neprevăzut și avem exemplul italian: după dispariția multor politicieni compromiși în urma anchetelor de la începutul anilor ’90, cei care le-au luat locul nu s-au dovedit mult mai buni conducători, ba chiar au preluat și perpetuat multe dintre relele predecesorilor.
Dovadă că spaima de justiție trece repede...
*
## „Prima doamnă”
Am înțeles că „prima doamnă” își dorește o instituție, să fie implicată în viața publică. Nu știu dacă e nevoie de birocrație în plus, dar îi propun să preia acest gen de acțiuni, cum ar fi sprijinirea Institutului „Cantacuzino”. Ar putea intra în atenția soției președintelui să găsească soluții, sprijin, lobby pentru sănătate și educație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.