Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Vasile Varga
Discurs
## „Mai puține judecătorii înseamnă mai puțină justiție”
Dați-mi voie ca, de la tribuna Camerei Deputaților, să mă adresez cetățenilor care ne-au ales să-i reprezentăm și în special brăilenilor din orașul Însurăței și din apropierea acestuia.
Nu a trecut multă vreme de când le promiteam oamenilor din fiecare județ al țării că vom face dreptate până la capăt. Se pare însă că, prin inițiativa Guvernului de a desființa unele instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, se poate încălca un drept constituțional al cetățenilor, și anume accesul liber la justiție.
De asemenea, prin desființarea unor instanțe judecătorești consider că actul de justiție se îndepărtează tot mai mult de cetățeni, de locul în care este înfăptuit, creându-i dificultăți suplimentare, printre care și cheltuielile de deplasare (există situații în care distanțele pe care le au de parcurs justițiabilii până la instanțele de judecată depășesc 80 sau 100 de kilometri, în condiții dificile de transport) pentru pensionari și alte persoane cu o situație materială precară.
Cred că sunteți în asentimentul meu când afirm că, pe lângă aspectele privind costurile suplimentare, calitatea actului de justiție nu se eficientizează prin încărcarea suplimentară a instanțelor care vor prelua dosarele și cauzele de la instanțele desființate. Pe de altă parte, menționez un alt aspect care nu poate fi neglijat: se vor produce dezechilibre bugetare la nivelul administrațiilor locale, știut fiind faptul că justiția aduce anumite resurse financiare la bugetul local și nu este numai consumatoare de resurse.
Efectul poate fi unul de domino: desființarea instanțelor va afecta activitatea avocaților, ceea ce ar însemna pierderi financiare importante la bugetele locale.
Menționez faptul că, în mandatul trecut, chestiunea desființării unor instanțe a fost tranșată prin adoptarea Legii nr. 148/2011. Atunci, din 24 de instanțe propuse spre a fi desființate, doar 8 judecătorii au avut această soartă. Și atunci judecătoria din orașul Însurăței era pe lista neagră, dar a rezistat în 2011, spre lauda parlamentarilor care s-au zbătut la momentul respectiv ca acesta să nu devină istorie.
Pe de altă parte, trebuie să apreciez în mod deosebit faptul că, la inițiativa Comisiei juridice a Camerei Deputaților, în cadrul unei mese rotunde, vor fi invitate toate părțile implicate în acest proces de reformare a actului de justiție pentru o dezbatere cu argumente pro sau contra. Sper să nu rămână doar la stadiul de dezbatere.
În final, făcând apel la istoria recentă, aș dori să atrag atenția că, acum câțiva ani, câteva zeci de unități spitalicești din unele comune sau orașe au fost comasate sau pur și simplu închise, cu efecte negative pentru populația din zonele adiacente.
Stimați guvernanți, credeți că acum țara este mai bogată? Credeți că este mai sănătoasă? Nu.